41 de zile au schimbat chipul unui om la fel cum ar fi făcut-o 20 de ani. Mai jos, două fotografii. În stânga, ultima zi de pace în Ucraina, pe 23 Februarie. În dreapta, astăzi, în orașul Bucha. Aceeași persoană este în cele două fotografii, dar în același timp, suprinde doi oameni diferiți. Pentru că omul acesta, nu va mai fi la fel.
Unele emoții nu pot fi ascunse. Grijile care ne macină, își fac loc pe chipurile noastre. Frământările ne obosesc mintea, mușchii, oasele, și îmbătrânim într-o zi. Sau în 41 de zile.
Am trecut prin doi ani de pandemie. Cu îngrijorări multe. Cu salarii mai mici, cu școala mutată acasă, cu serviciul mutat acasă.
De mai bine de o lună, un război se poartă lângă poarta noastră. Motiv iarăși de tabere, păreri diferite, incisive. Scumpiri, incertitudine, suferință.
Toate astea nu au cum să nu ne afecteze. Am fost mai anxioși, mai nervoși, mai recalcitranți. Ne-am pierdut răbdarea, chiar și acasă, cu ai noștri. Suferințele se varsă de obicei în locurile sigure, cu oameni cu care te simți în siguranță.
De-a lungul vremii am avut mai multe conștientizări ca părinte și mă gândeam că poate este bine să le scriu și aici, poate vor fi de folos cuiva. Le voi puncta la modul general, ca să poată fi aplicate în mai multe contexte.
Pacea copilului începe cu mama și/sau cu tata. Atunci când un copil este supărat sau un copil face un tantrum, pacea trebuie de la părinte să plece.
Văd foarte mulți părinți ( inclusiv eu), care fac ei înșiși un tantrum atunci când copilul lor face un tantrum. Pentru că și noi suntem obosiți, stresați, supărați. La fel și copilul.
Dar ce avem noi la îndemână și putem folosi, iar copilul nu are, este o minte dezvoltată care poate căuta soluții. Nu uitați asta.