Zilele trecute mi-am amintit de articolele scrise pe tema consimțământului copiilor. Două dintre ele sunt aici și aici.

Limitele trebuie învățate și exersate cu copiii încă de când sunt mici.

Copilul să știe că trupul lui este doar corpul lui și nimeni nu are drepturi asupra lui, în afară de el însuși.

Copilul să știe că poate spune nu chiar dacă este vorba despre unchiul acela cool.

Copilul să știe că poate să spună nu dacă se simte jenat, dacă se simte inconfortabil, chiar dacă părintelui i se pare că totul este în regulă.

Dar cele mai multe comportamente nepotrivite nu apar din senin. Unele comportamente nepotrivite încep prin pași mici, în timp. Și de cele mai multe ori, copilul este rugat să păstreze secretul. Să nu afle mami, să nu afle tati.

Să ne învățăm copiii că adulții nu cer copiilor să țină secrete. Indiferent despre ce este vorba. Părintele este responsabil cu totul pentru copilul lui, prin urmare este dreptul și obligația lui să știe despre tot ce se petrece cu el.

Este dificil să îi explici unui copil ce înseamnă un secret mic sau unul mare, așa că cel mai bine este să nu existe secrete. Un secret este tot o formă de ascundere a adevărului, deci o minciună.

Să ne învățăm copiii că adulții nu cer copiilor să țină secrete. Să ne învățăm și să ne încurajăm copiii că pot veni spre noi cu orice situație, cu orice problemă. Nu poate greși copilul cât poate ierta mama.

Să ne învățăm copiii să strige, să cheme, să semnaleze orice situație în care se simt incomod, jenați, forțați. Să ne învățăm copiii despre dreptul de a spune nu.

Cred că toată lumea a înțeles că este vorba despre evitarea cazurilor de abuz. Însă nu încurajez nici situațiile în care bunicii le dau nepoților dulciuri pe ascuns. Sau acces la ecrane pe ascuns. Pentru că așa se învață minciuna și cum să stai bine cu ea. Pentru că diminuezi autoritatea părintelui. Și de ce ai vrea să îi faci asta propriului tău copil?

Foto copertă articol: Kristina Flour on Unsplash