Intrarea în colectivitate este subiectul care arde de o săptămână încoace. „Cum să facem să nu ne mai plângă copiii dimineața? ” Cum ar trebui să fie doamna educatoare? Ce ar trebui să facă? Cum putem controla dacă într-adevăr copiii noștri lucrează ceva la clasă? De unde știu că am ales grădinița potrivită? Am văzut că în meniul zilei, au o prăjiturică la desert… Și întrebările sunt multe, variate. Toate însă se referă la copii, la doamne, la grădiniță ca instituție, dar la noi, ca părinți, nici măcar una singură.

În primul rând, consider că ar fi corect să stabilim de la bun început că un copil care merge la grădiniță nu vine din junglă, ci provine dintr-o familie. De cele mai multe ori familie biparentală, deși parcă în astfel de chestiuni, familia devine monoparantelă. Doar unul dintre părinți, de obicei mama, se preocupă de acomodarea copilului. Nici o grijă, căci se ajunge și în extrema cealaltă, în care stresul părinților este atât de mare încât ar trebui să se facă o pregătire a părinților pentru începrea grădiniței, și nu a copiilor.

Copiii sunt ca niște bureței, care sunt atât de uscați, încât sorb orice picătură de stare sau de sentiment, oricât de îndepărtate ar fi de ei. De aceea, părintele trebuie să fie primul care crede toate poveștile frumoase cu care își pregătește puiul înainte să îi dea voie să zboare. Ca să poți transmite liniștea, trebuie să o trăiești tu mai întâi.

Părinții ar trebui să fie realiști și conștienți de potențialul copiilor lor. Să aibă așteptări realiste referitor la ceea ce copilul va putea efectiv să facă la grădi. Un copil care acasă nu a colorat, nu a desenat, nu s-a jucat cu părintele, căruia nu i-s-au impus anumite limite, care nu are o rutină stabilită( de somn, de mâncat), nu se va apuca să facă astfel de activități fix din prima zi la grădiniță. O educatoare care poate că se împarte a 20-30 de copii, nu va putea fizic( mai ales din punctul de vedere al timpului), să le insufle astfel de preferințe copiilor. Educația, limitele, obiceiurile, se formează de acasă. La școală doar se rafinează.

La fel cum cunoștințele și lucrurile noi aflate și învățate acolo nu ar trebui să rămână pe pragul clasei la încheierea zilei didactice. Activitățile ar trebui continuate și acasă. Prin citit seara, prin exersatul spălatului pe mâini, pe dinți. Prin exersarea la oliță, prin încurajarea independenței în realizarea sarcinilor de zi cu zi: îmbrăcat, mâncat, ajutorul în treburile casnice.

Adaptarea la un mediu nou nu este ușoară. Nici măcar pentru oamenii mari. Însă atunci când acasă ai o relație solidă, atunci când știi că poți avea încredere că o dată ce treci pragul casei, cineva e acolo ca să te asculte, să te înțeleagă și să te iubească așa cum ești, atunci toate celelalte lucruri, care la începutul zilei păreau copleșitoare, devin mici de tot și se sparg ca baloanele de săpun.

Oricât de mare ar fi un balon de săpun, atunci când atinge pământul, pocnește.  Oricât de grea ar părea ziua ce urmează, oricât de grea a fost ziua ce a trecut, atunci când un copil simte căldura și încrederea pe care mama i-o transmite, toate supărările dispar, nimic nu mai contează. El se bucură de mirosul mamei, de brațele ei în care poate fi el cu tot și toate.

Matei nu a mai plâns din ziua patru de grădiniță. O să vă povestesc exact cum arată fiecare zi a noastră de grădi. Pentru că nu ne pregătim doar dimineața. Și seara vorbim despre asta, prin jocuri iarăși aduc discuția. Dar ce mi-a fost cel mai de ajutor a fost să am încredere în cadrele didactice. Este un copil de trei ani, cam ce așteptări ar trebui să am? Să construiască rachete pentru NASA? Apoi, legat de meniu: grădinița are un meniu echilibrat-supe și felul doi, mic dejun cu unt și ceai( mi-e dor uneori de un asemenea mic dejun) și gustări fructe. Uneori le mai oferă și prăjiturele. Și nu mă stresez pentru asta. Este ok, nu îl pot însoți constat pe tot. Nu este o tragedie. Mai important este să se bucure de cei din jurul lui, să se simt iubit, să aibă un atașament securizant. În prima zi, am primit mesaj de la doamna educatoare în care îmi spunea că Matei este cel mai vesel și cel mai zâmbăreț.  Toată informația de care aveam nevoie.

Cum ne putem ajuta copiii să se acomodeze cât mai ușor la grădiniță? În primul rând să nu mai repetăm toată ziua cuvântul grădi ( o să explic în articolul următor), să  îi eliberăm de presiunea de a fi copii perfecți( nu mai plânge, ești băiețel mare, etc), să le vorbim frumos despre doamnele educatoare, astfel încât să le îndrăgească-dacă mami o place, atunci o plac și eu-.  Și să fim conștienți că nu putem deține control non-stop a întâmplărilor și a oamenilor care se învârt în jurul copiilor noștri, că trebuie mai degrabă să ne îndreptăm energia către a ne învăța copiii cum să reacționeze în diferite situații.  Nu îi vom pot ajuta de fiecare dată, însă un comportament învățat acasă, ar putea să-i salveze cum poate nici noi înșine nu am fi reușit.

Ps. Părerea unui psihoterapeut despre adaptarea la grădiniță, o găsiți aici.