Intrarea în colectivitate, este atât pentru părinte cât și pentru copil, un prag nou, o etapă nouă, o desprindere de acasă, care este dureroasă pentru ambele părți. Cel mic se trezește într-un mediu străin, fără mami și fără tati, împreună cu alți copii care sunt în aceeași situație cu el. Mama își lasă și ea inima acolo și pleacă spre serviciu îngândurată.
Dna. dr. psihoterapeut Adriana Stoica, mi-a fost profesoară în anul I la seminarul de psihologia dezvoltării ( mai exact psihologia copiilor de vârstă mică), și mi-a plăcut tare mult cum abordează cazurile și muntele de informații pe care îl deține, bazat pe experiență dar și pe studiu. M-a rugat să editez răspunsul dumneaei, însă eu îl voi reda întocmai deoarece a scris atât de frumos iar conținutul este calitativ, astfel încât să nu se pierdem nimic.
„De dorit este, exact cum ai spus si tu, să se abordeze individualizat, fiecare copil în parte, pentru că sunt unici, cu emoții și sentimente trăite în mod propriu, într-un stil și ritm personal, nevoi și dorințe simțite și exprimate într-un mod specific/caracteristic, personal. Astfel, în funcție de vârstă cronologică (de obicei, 2 săptămâni durează adaptarea, așa scrie la carte, ca și medie, dar diferă normal, de la copil la copil); de nevoile/ dorințele/ reacțiile acestuia. Da, sunt copii care se desprind/separarea de părinți se face mai ușor, este mai puțin dramatic trăită, ceea ce poate să țină de cât de mult au fost obișnuiți să comunice/ interacționeze și relaționeze cu alți copii, cât de mult au fost familiarizați si cu alte medii/cadre, în afara celui din familie/ de acasă.
De asemenea, este foarte important cum pregătesc părinții copilul pentru această experiență, cea a grădiniței, știut fiind faptul că este vârsta la care copiii sunt curioși, de aceea este de dorit să li se prezinte totul în acești termeni: o să cunoști copii noi, jocuri noi, etc.; ai ocazia sa îți faci noi prieteni, să înveți lucruri noi, etc.
Este important să i se spună copilului că vor veni să îl ia după terminarea programului de la muncă sau în funcție de situația concretă existentă în fiecare familie, pentru a nu provoca/întreține sau accentua teama de abandon.
Dacă copilul are un frate mai mic care rămâne acasă cu mama/ părinții sau un frate mai mare, care este cu el în grădiniță, de asemenea sunt situații care este necesar să fie abordate/gestionate de către părinți în funcție de ce/cui și cum transmite copilul ceea ce trăiește/simte, ceea ce dorește. Întotdeauna, în spatele reacțiilor/comportamentului copilului stau emoțiile și sentimentele acestuia, părinții/ educatoarea văd ceea ce este observabil, important este să fie cunoscut si ceea ce este în interior, ce simte/ trăiește copilul.
Da, un ritual de despărțire, îmbrățișat/ pupat, un mesaj cu o notă afectivă, asigurator/securizant, de siguranță si conținere este benefic pentru copil. De asemenea, preluarea cu tact de către educatoare, cea care ghidează integrarea copilului în grup este foarte importantă. Colaborarea părințiilor cu cadrele didactice/ educatoarele este esențială în realizarea unei acomodări, adaptări și integrări armonioase a copilului într-un cadru nou pentru el, cel al grădiniței.”
Sursă foto: aici
Am mai povestit despre viața la creșă în mai multe episoade în categoria Viața la creșă.