Uncategorized

Parentingul, bată-l vina!

parenting

De ceva vreme se vorbește  despre parenting necondiționat. A, păi, ăstă-i parenting din ălă rău. Păi nu ați văzut copiii cum se tăvălesc în supermarket, pe stradă, copiii care plâng fără motiv, copii prost-crescuți. Copilul trebuie să știe așa: ce are voie, ce nu are voie, să tacă, să fie supus și să nu ne facă de rușine. Cum nu face cum i-am spus, îl pedepsim. Păi altfel cum să facem educație? Cum să facem om mare din el? „Lasă, că așa am crescut și noi, și uite ce oameni suntem azi! „

Unii am crescut cu cureaua peste fund la trăznăi de copii năzdrăvani, cu palme peste gură când vorbeam prea mult, cu caiete și cărți în cap pentru că nu ne ieșea R-ul cu buclele aferente perfect rotunjite, pentru că un pupic am primit doar în somn, pentru că nu am auzit te iubesc doar o dată pe an pentru că altfel ne-o luam în cap. Acesta era parentingul de atunci. Și totuși am crescut. Însă au fost și părinți care nu au preluat palma ancestrală a strămoșilor, care au înțeles că disciplina nu înseamnă neapărat bătaie, că și copiii sunt niște oameni și nu niște roboței pe care să îi teleghidăm noi din telecomandă. Și au crescut și ei. Să fie ceva diferențe între acei copii, azi deveniți adulți? Cu siguranță.

Am crescut oameni mari, dar cât de greu ne este să ne controlăm pornirile violente, față de noi, față de partener, față de copii? Cât de greu ne este să ne cerem iertare partenerului atunci când îi greșim, câți reușim să purtăm o discuție în contracdictoriu fără să ridicăm vocea pentru că altfel nu ne putem face auziți? 

Parentingul acesta despre care se vorbește implică un pic de informare. Dacă am înțelege de ce copiii se comportă altfel în preajma mamelor   fără să le punem dinainte eticheta că sunt de fapt niște răsfățați, dacă am ști ce este egocentrismul și de ce copiii nu vor să împartă   poate am reuși să ne privim copiii cu mai multă înțelegere, cu mai multă asumare, pentru că noi suntem cei care îi ghidăm prin viață, și lângă noi suntem cei lângă care se simt cel mai în siguranță să fie ei ( sau cel puțin așa ar trebui).

Știe cineva ce înseamnă parenting? Parenting, în limba engleză, se traduce prin creşterea şi educarea copiilor (de către părinţi). Așadar, oricine are copiii, adică este părinte, zi de zi, îndeplinește acest proces. Și iată cum toată lumea face parenting de când lumea și pământul. Adică și părinții noștri au făcut cu noi , și bunicii noștri au făcut, fără să îl numească astfel.

Așa că parentigul a fost aici dintotdeauna, doar că unii trec prin el cu ceva mai multă blândețe, empatie și grijă. Unii suntem mai relaxați, alții cu un bagaj emoțional mai încărcat se implică mai mult tocmai pentru că fug de fantomele trecutului,  însă fiecare încearcă să facă un lucru bun, vă asigur.

Lăsați părinții să fie părinți așa cum se pricep mai bine. Parentingul la noi încă nu este suficient de bine înțeles iar cei care o fac bine sunt foarte puțini. De parenting excesiv încă nu poate fi vorba, zic eu, pentu că nu cred că există cineva în România sau poate chiar în lumea asta, care să facă totul ca la carte. Și dacă ar exista, atunci am vorbi de o extremă, care oricum nu ar face bine.

Așa că încercați să fiți mai blânzi și mai înțelegători cu ceea ce vedeți în jurul vostru. Nu parentingul este de vină, nici noi nu suntem de vină și nici copiii noștri. Ceea ce se întâmplă acum este un proces de vindecare, de iertare, de acceptare a noastră așa cu tot ceea ce cărăm noi în spate de atâta timp. Parentigul înseamnă în primul rând iubire, discplină, înțelegere, răbdare, împăcare. Ce poate fi rău în asta? Avem cu toții loc sub soare și fiecare în parte simte de ce are nevoie.

Later edit: M-am gândit mult dacă să public sau nu aceste rânduri, pentru că știu că vor atrage probabil și critici. Însă dacă măcar două persoane vor înțelege mesajul meu, înseamnă că tot efortul nu a fost în van.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *