Eram fericiți și nu știam… Cuvinte aranjate în așa fel încât să descrie contextul actual, mai mult decât putem realiza. O frază dureros de adevărată…
Eram fericiți dar nu știam este titlul unui articol publicat aici iar autorul este jurnalistul Inigo Dominguez. Cuvintele cred că ajung la fiecare on de pe planetă. Fericirea este subiectivă, însă într-un anume fel, toți am avut măcar o clipă de fericire, la care în momentul acesta nu putem ajunge la ea.
Ne ridicăm din pat dimineața, doar pentru a deschide ferestrele și pentru a lăsa aerul să ne pătrundă în case. Tânjim după adierea vântului, cald sau rece, nici nu mai contează.
Tânjim după prieteni, după colegi. După zumzetul străzilor, după agloemerația din oraș. Orice este mai bun decât să privești lumea din spatele geamurilor din sticlă.
Tânjim după bunici și după părinți, pe care îi putem vedea o dată pe săptămână.
Tânjim după sâmbetele din parc, după primăvara aceasta care este foarte posibil să se ducă cât de curând…
Câte zile în care ne dădeam ochii peste cap pentru că iată, iar vor copiii afară iar noi avem atâtea de făcut. Ce n-am da acum să îi scoatem măcar un minut din casă…
Ne plângeam de haine că sunt prea puține ori că nu sunt. Ne plângeam că ne înghesuim pe drumuri de munte( nu zic că era ok), dar acum cât ne-am dori să ne mai pierdem vremea pe drum…
Ne-am întoarce bucuroși la vechile griji numai să ne de-a vremea timpul înapoi. Să fim iarăși toți, să fim sănătoți, să putem fi aproape unii de ceilalți.
Ne-am întoarce bucuroși la normalitatea de dinainte, fără să ne mai plângem vreo secundă. Fără restricții, fără să ne temem pentru siguranța noastră sau a familiei noastre.
Lumea se transformă sub ochii noștri. Eram fericiți și nu știam…
Oare cum va arăta fericirea în lumea nouă? Vom ști să ne întoarcem la ea?