Cum a fost ultima lună pentru mine

25 martie 2022
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
0
Cum a fost ultima lună pentru mine

Este un titlu foarte personal, ca să nu se simtă cineva în neasentiment cu mine și să se supere că generalizez.

Prieteni care simțiți la fel, aceste rânduri sunt pentru voi. Scopul nu este ca să generez discuții care să ne consume energia. Să ne-o păstrăm pentru lucruri mai constructive, zic.

S-a împlinit o lună de când parcă lumea se învârte altfel. De când ne trezim și verificăm știrile. A picat Ucraina? L-au asasinat pe președinte? S-a oprit Putin?

Faptul că totul se petrece atât de aproape de noi, în coasta noastră, crește dimensiunea temerilor noastre. Faptul că prin brațe ne trec atât de mulți oameni speriați, îndurerați, traumatizați, face ca totul să fie atât de real, atât de palpabil.

Eu nu am reușit să mai citesc cărți de o lună de zile. Nu reușesc să îmi adun concentrarea pentru asta. Sigur, și la serviciu am o perioadă foarte aglomerată și mare parte din energia mea merge într-acolo.

În ultima lună, toate discuțiile, toată agresivitatea din online dar și din offline, m-au ros câte un pic. Toate încercările de evitare a discuțiilor pe această temă m-au obosit teribil. Mi se pare atât de trist că nu reușim să cădem de acord că nu putem fi de acord și să fim în continuare prieteni unii cu ceilalți. Sau să fim pur și simplu oameni, fără a pune etichete. Putiniști, pro-ruși, neinformați, ignoranți.

Există într-adevăr un mare val de empatie, de care alții nu s-au bucurat. Dar este de bine, nu? Poate acesta este începutul unei altfel de lumi. Multe întrebări au fost de ce nu ai fost la fel și cu Afganistan, în 99? Păi poate pentru că atunci aveam 11 ani?… Și nici pe la 20 nu prea aveam multe lucruri clare, așa că…

Și oricum, cu cât suntem mai aproape de un eveniment, cu atât mai multe informații ajung la noi. Probabil în țări mai îndepărtate de Ucraina nu se discută acest subiect la fel de intens, așa cum se face la noi.

Și dacă vorbim despre alte conflicte, provocate sau nu de USA, Rusia sau alte puteri, din partea mea să fie toată lumea trasă la răspundere…

În ultima lună am avut două module la școala de formare și un grup de dezvoltare personală. Așa că în ceea ce privește sănătatea mea emoțională și a familiei mele, am îngrijit-o cu atenție. Și sunt recunoscătoare că astfel de timpuri m-au prins ancorată într-un mediu bun.

Și știți, că în timp ce noi ne certăm și ne supărăm că unii sunt de partea unora sau a altora, la câteva sute de kilometri de noi, oamenii mor. Copiii mor. Bunicii mor. Sub bombe. În 2022.

Un bătrân ucrainean care a participat la războiul mondial, a ajuns în România, și a spus: Am văzut războiul. Ce se întâmplă acum nu este război, este terorism.

Și mai știți ce? În ultima lună nu neapărat războiul lor mi-a dat cei mai reci fiori, ci războiul dintre noi, prăpastia tot mai mare care ne separă pe maluri diferite.

Foarte mulți s-au întrebat, dacă uncrainenii sau alte țări ne-ar fi ajutat la fel cum am ajutat noi. Eu altceva mă întreb. Dacă un conflict al altora ne-a dezbinat atât de tare, cum ar fi dacă conflictul ar fi fost la noi? Oare noi ne-am fi ajutat?

Sursă foto copertă articol: Diana Parkhouse on Unsplash

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.