Fiți părinții copiilor voștri, nu prietenii lor. Prieteni vor avea o mie, nu le luați părintele care e unul singur

5 aprilie 2020
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
1
Fiți părinții copiilor voștri, nu prietenii lor. Prieteni vor avea o mie, nu le luați părintele care e unul singur

„Eu cu fi-mea suntem ca două prietene. Ne povestim orice!

„Eu cu fi-miu? Nu avem nici un secret. Ca doi prieteni buni.”

Ați auzit replica vreodată? Măcar o dată sunt convinsă că v-a trecut pe la urechi. Fie că e vorba de mamă-fiică, tată-fiu, și alte combinații posibile.

Relația cu părinții este cel mai mare impact pe care îl resimțim mai apoi în viața de adulți. De la părinți învățăm despre viață, despre reguli, despre iubire, despre încercări. În funcție de reacțiile părinților săi, un copil își auto-reglează propriile emoții ( apropo de isteria pandemiei Covid).

Pentru învățare atât copilul cât și adultul au nevoie de iubire și de acceptare necondiționată. În lumea aceasta, în afară de Dumnezeu, sunt două persoane care pot asigura un asemenea suport ( ori așa ar trebui, ar fi ideal): părintele și psihologul.

Un prieten nu poate accepta necondiționat, un iubit nu poate accepta necondiționat, o soție nu poate accepta necondiționat. Și nici nu trebuie să facă asta, pentru că nu acesta este scopul prieteniei și al căsătoriei. Căutați să fiți părinți buni în loc de părinți cool. Da, una o exclude pe cealaltă.

Atât prietenia cât și relația de cuplu, funcționează pe baza unui schimb. Și cam orice fel de relație din lume. Toate, în afară de relația părinte-copil. În acest tip de relație, doar părintele oferă, și doar copilul primește. Ulterior relația devine mai complexă desigur, dar mai ales la început, acesta este mecanismul de funcționare.

Vor avea suficienți prieteni, care îi vor iubi, îi vor susține și îi vor dezamăgi.

Se spune că o prietenie durează în jur de șapte ani. Dacă treci de acest prag, nu trebuie să îți mai faci griji, prietenia va dura o viață. Și totuși, nu este o certitudine.

Părintele însă, este o certitudine, este siguranță. El va fi întotdeauna la celălalt capăt, așteptându-și copilul.

Copiii nu știu să conducă relațiile. Adulții însă, ar trebui să știe. Nu copiii sunt cei care trebuie să construiască sau să repare relația. Asta va fi întotdeauna treaba părintelui.

Preocuparea unui părinte este să-și însoțească copiii în descoperirea lumii, să îi ghideze prin viață. Treaba unui părinte nu este să-și facă copilul prieten ci treaba lui este să crească un copil în așa fel încât el să se dezvolte ca un adult funcțional sănătos.

„Vreau să fiu iubit de copilul meu! De aceea, caut să nu îl supăr prea mult. Îi ofer tot ce nu am avut eu. Să aibă el, dacă eu nu am putut avea. „

Toți ne dorim să fim iubiți de copiii noștri și este normal să avem o astfel de dorință. Însă atunci când rămânem părinți, când toate în jur vor cădea, când nimic nu va mai funcționa, mama va fi acolo. Tata va fi acolo. Vor fi stabilitate, vor oferi siguranță, vor spațiu sigur de unde copilul o poate lua de la capăt.

Prietenii sunt relații sociale. Părinții sunt legături de viață. Legăturile de viață sunt unice, cele sociale, numărați voi dacă puteți….

Fiți părinții copiilor voștri, nu prietenii lor. Prieteni vor avea o mie, nu le luați părintele care e unul singur
Sursă foto: Pinterest

Sunt mama ta, dragul meu copil, nu prietena ta, pentru că te iubesc! Semnat, Mama

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.