Viața la creșă

Viața la creșă. Episodul al doilea. Acomodarea si răcelile.

12:30 era ora la care puteam să îl iau pe Matei de la creșă. Deși creșa este la 10 minute distanță de mers pe jos de unde noi locuim, la 12 fix deja plecam de acasă. Cred că cele patru ore de așteptare au fost printre cele mai productive ever. În primul rând era prima dată când aveam atât de mult timp liber. Ce puteam face cu el? Am mâncat micul dejun și deși nu trăgea nimeni de mine a intrat oarecum cu noduri. „Oare ce face copilul meu acum? ”  Mi-am turnat cafea, am savurat primele două înghițituri în liniște însă obișnuită fiind să nu stau degeaba am băgat voinicește la spălat, am dat cu aspiratorul, am făcut curățenie, apoi am gătit. Când eram gata cu toate era abia ora 11. Și am așteptat, și am așteptat, și am așteptat… cu ochii „lipiți ” de ceas.
La ora 12 fix am încuiat ușa casei și am plecat spre Matei. Deși dimineața plouase și fusese răcoare, acum soarele arunca raze luminoase care se opreau în coroanele arămii ale copacilor. Frumos tablou viu este toamna! Zece minute mai târziu eram deja în curtea creșei. În dreapta, sub o aplecătoare, cărucioarele colorate semănau cu un curcubeu care apare după ploaie și își așteptau cuminți copiii pe care să îi ducă acasă.
După ce a terminat de mâncat și după ce a fost schimbat, am intrat în anticameră. Emoționată, bat la ușa clasei și deschid. Puștiul meu se juca cu ceilalți copii. Nici o lacrimă, nici o supărare. L-am strigat, m-a văzut, s-a luminat la față și a venit fuga în brațele mele. „A plâns azi, dar foarte puțin, însă veți vedea că în timp se va acomoda și nu va mai plânge deloc. A mâncat foarte bine la prânz”, mi-a spus îngrijitoarea. În sfârșit, pentru prima dată în ziua aceea, respiram. A fost bine. Phiu! 😀
L-am îmbrăcat și am pornit spre casă. Pe drum ne-am oprit în parc. Acasă a dormit ca de obicei. Seara am petrecut-o ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.
A doua zi aceeași poveste. A plâns puțin când l-am lăsat la grupă. La 12 jumătate l-am luat acasă, zâmbind. Părea că îi place la creșă. Și așa a fost până joi, când l-am luat acasă cu mucișori și tuse. În loc de parc, în drumul spre casă ne-am oprit la doctor. „Este răcit. Tratament cu aersoli la domiciliu. Ne vedem peste o săptămână”. Așadar, nici nu începusem bine căci iată, aveam de-a face cu primul episod de răceală după ce intrase în colectivitate.
A urmat o săptămână în care nu am mai fost la facultate și am rămas cu el acasă. S-a însănătoșit fără să fie nevoie de antibiotic. Ne-am întors la creșă. A trebuit să o luăm de la capăt cu cele două săptămâni de acomodare. Însă nu am apucat, întrucât la o săptămână s-a îmbolnăvit iar. Mi s-a spus că așa se va întâmpla o dată cu intrarea în colectivitate, însă nu credeam că ne va fi chiar atât de greu.
Au urmat trei săptămâni de stat acasă. De data aceasta cu antibiotic. Prima și singura dată când am tratat cu antibiotic. Tratamentul alternativ nu mai dădea rezultate.
Am reluat acomodarea, adevărata acomodare.  A fost perioada cea mai grea. Cum intram pe strada care ducea spre creșă, începea să plângă. Îi povesteam că merge să se joace cu copiii, îi cântam iar asta îl liniștea. Intra în clasă plângând. Plângeam și eu după ce se închidea ușa și așteptam acolo până nu îl mai auzeam plângând. Nu am plecat niciodată știind că nu s-a liniștit.
Un rezumat pe scurt, în primele două luni, o săptămână mergea la creșă, trei rămânea acasă. El a fost într-adevăr un copil mai predispus la răceli, deși până atunci nu răcise niciodată. De asemenea, faptul că am început în octombrie, pe o vreme umedă, ploioasă, că la opt dimineața ieșeam afară pe o asemenea vreme, pentru că mergeam pe jos sau cu troleibuzul și nu cu mașina, intrarea în colectivitate, toate acestea au favorizat răcelile frecvente. Însă în același timp, l-au călit bine de tot, și din decembrie nu a mai răcit deloc. Când școlile au fost închise din cauza condițiilor meteo extreme, el a mers la creșă, și nu s-a întâmplat nimic. Luna trecută însă o zi cu vânt foarte puternic ne-a ținut acasă câteva zile, dar asta are legătură mai degrabă cu polipii. O să vă povestesc despre acest lucru într-un articol separat.
În încheiere, pentru că poate v-am înspăimântat puțin în acest episod, vă spun că de două luni de zile Matei intră singur dimineața în clasă și uneori la plecare trebuie să mai stăm 10-15 minute ca să se mai joace cu copiii care și ei la rândul lor se pregătesc să plece acasă.
Ah, uitam să vă spun, doamnele îngrijitoare îl numesc „Căpitan de vas”. Să fie pentru că este năzdrăvan și face năzbâtii? Vă povestesc în episodul următor. 🙂

PS 1. Ca și sfat pe care îl pot da în urma experienței mele ar fi acesta:

Aranjați cumva lucrurile astfel încât cel mic să înceapă creșa/grădinița cu cel puțin 2-3 luni înainte de a vă întoarce la serviciu. Va răci destul de des la început, și va fi nevoie să petreceți ceva timp acasă. La serviciu fiind, vă va fi greu să vă învoiți permanent.  Este posibil sa fie vorba de săptămâni…

A, și dacă cel mic răcește des la început și plânge, nu vă descurajați, copilul este normal. Așa reacționează toți la început.  Să vă puneți semne de întrebare atunci când observați schimbări grave/majore de comportament acasă.  ( Voi vorbi despre acest lucru într-un articol viitor).

PS2.  Dacă ați pierdut primul episod, îl puteți găsiți aici 🙂

Facebook Comments

One Commnet on “Viața la creșă. Episodul al doilea. Acomodarea si răcelile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *