Viața este magică la cinci ani

4 iulie 2020
Postat de Mamă de Matei în Familia este cheia către fericire
0
La mulți ani, băiețel magic

-Mama, uite, un nor magic!

-Mama, uite, un cal magic!

-Mama, uite, o floare magică!

Astăzi îl sărbătorim pe băiețelul acesta magic. Că așa-i viața la cinci ani, magică. Sunt atâtea de descoperit, de aflat, de înțeles, de trăit.

Viața este magică la cinci ani

La mulți ani magici, băiețel magic!

Aseară am fost împreună să îi luăm bicicletă cu pedale. Își dorea de ceva timp, până acum alergând una fără pedale.

-Bicichetă? Nu-mi vine chied! Messsiiiii!

I-am reamintit că mâine este ziua lui, iar bicicleta este cadoul nostru pentru el.

I-am reamintit că mama și tata îl iubesc cel mai mult din lume, orice ar fi și indiferent de ce ar face. Și că am fi cei mai bucuroși dacă pentru orice durere, sfat, decizie de luat, va fi veni la părinții lui înainte de toate.

-Poți să ne spui orice! i-am spus eu.

-Mama? Ăăăăă, azi, eu…. începe el timid.

Îmi zic în gând Iată că începem deja, nu mă așteptam să aflu ceva totuși atât de repede :))))

-Mama, azi, eu… continuă băiețelul de cinci ani magici. Eu azi am visat un cocodril. Și era într-o apă vede!

Hai, că am scăpat ușor de data asta :)))

Băiețelul de cinci ani magici, cu bicicheta 😀

Am luat bicicleta, bucurie mare. Am ieșit în fața blocului, au mers cu ea toți copiii, pe rând, reamintindu-le de fiecare dată să fie atenți, să se uite în față, nu la pedale. Că apoi s-a supărat că nu reușea încă să prindă aceeași viteză cum reușea cu cea fără pedale, nu voi povesti acum, voi spune doar că azi avem mult de exersat.

La mulți ani magici, băiețel magic! Ești cel mai iubit dintre pământeni! Și da, tot din iubire, nu primești ciocolată la micul dejun.

La mulți ani, copil al păpădiilor, al florilor și al penelor! 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.