Nu vă rețin mult azi, vreau doar să vă povestesc o întâmplare scurtă.
Toată săptămâna asta Matei a rămas acasă. Știți voi, răceală, tuse, vechea poezie. Medicul ne-a recomandat că este mai bine să rămână acasă, pentru că sezonul virozelor este în plină floare.
Iar asta a însemnat desigur lucru de acasă, Matei în grijă, la fel și toată casa. Am avut grijă să mai lucrăm și pe caiete, ca să nu-și iasă din mână.
Are drag de litere și de citit, abia așteaptă să învețe să citească. Cunoaste deja toate literele, a mai învățat la școală și grupuri de sunete, ma, ta, da, la, etc..
Și cât a stat acasă, în momentele în care nu s-a jucat, nu s-a uitat la desene sau nu a dormit, a luat cărțile pe care le-am citit de un milion de ori deja, și pe care le știe pe deasupra, și s-a apucat și el de citit.
A făcut asta în dormitor, ca să șușotească în voie, fără să îl aud eu. Venea la mine doar când întâlnea alăturări de litere ce păreau imposibile : nz ( de la pânză), che ( de la cheie), etc.
Și la un moment vine în sufragerie și foarte senin, dar serios mă întreabă:
-Mami, cum se citește A cu zâmbet deasupra?
Dar i-am răspuns că a cu zâmbet deasupra ce citește ă. Și i-am mai spus că a găsit o poreclă foarte frumoasă pentru litera ă, ce mie îmi place foarte mult.
Momentele acestea micuțe, de câteva secunde, sunt comorile noastre, ale părinților. Acestea-s singurele comori pe care le vom lua cu noi, când vom pleca de pe lumea asta. Căci cufărul în care le adunăm este inima noastră.
A cu zâmbet deasupra, auzi…☺
Photo by Jason Leung on Unsplash