Copilului meu

Îți scriu ție. Celui care ești sau care vei fi, pentru când eu nu voi mai fi.
Îi scriu adultului ce va deveni, eroului povestirilor mele. Îți scriu în timp ce tu dormi cu piciorușele pierdute sub păturica de care nu te dezlipești niciodată.

Uneori, mă rătăcesc în timp și încerc să îmi imaginez viitorul tău. Mă cuprinde teama gândidu-mă că poate nu voi fi acolo lângă tine, să te ajut să treci prin toate mai ușor, să îți ofer măcar alinare când orice altceva îmi este peste puteri.

Eu cunosc lumea cu mult înaintea ta. Și pot să îți dau mai departe ceea ce eu am învățat, cu toate că nu știu dacă lumea va mai fi la fel și mâine, căci lumea nu mai are răbdare, nu mai știe să aștepte. Prea repede se schimbă.

Oamenii sunt buni. Poate nu toți. Dar e datoria ta să vezi bunătatea din fiecare. Tu să fii bun, chiar dacă vei întâlni și oameni ce nu vor fi ca tine. Aceia nu sunt oameni răi, sunt doar oameni ce au trecut prea multe suferințe.

Să știi că nimic nu doare mai tare decât cuvântul. Măsoară-ți cuvintele întotdeauna, indiferent de cel care stă înaintea ta. Nu știi câtă durere poți aduce cu vorba ta.

Să alegi întotdeauna adevărul și să ți-l asumi. Indiferent de cât doare. Să nu pleci niciodată capul rușinat.

Să îndrăznești întotdeauna! Să ai vise mari, să ai țeluri și idealuri. Nu lăsa pe nimeni să îți spună că nu poți. Atâta vreme cât îți vei dori ceva, vei găsi resurse să ajungi la visurile tale. Atunci când ți-am cusut aripile pentru zbor, le-am strâns atât de tare, încât nimeni să nu le poată da jos, niciodată. Nimeni, în afară de tine.

Mi-ar plăcea să iubești în viață. Mult. Să fii înconjurat de bine, de credință, adevăr și prietenie. Să iubești așa cum tatăl tău m-a iubit pe mine și să fii iubit la fel de tare cum l-am iubit eu pe tatăl tău. Adică cu toată ființa, cu toată simțirea și cu toată durerea. Pentru că uneori în dragoste, este vorba și despre durere. Despre regrete, temeri, supărări.

Să nu faci rău voit, să iubești cu toată puterea și să ierți cu toată firea.

Îmbrățisările vindecă. Brațele tale au puteri mari, puteri ce pălesc în fața medicamentelor.

Citește mult. Cărțile sunt porți spre tărâmuri fermecate. Cărțile te vor ridica, te vor învăța. Istoria se repetă. Ceea ce vei trăi tu, alții au trăit deja. Învață din experiența lor.

Vor fi momente în care viața nu va fi ușoară. Însă asta trebuie să te întărească, nu să te doboare. Vor fi drumuri dificile, uși ferecate. Caută mereu în tine. Și de nu vei găsi chei, mergi mai departe și caută. Fă Rai din ce ai.

Fii fericit. Călătorește. Adună amintiri, colecționează bucăți de timp. Râzi, dansează până te dor picioarele.

Copilul mamei, să știi întotdeauna că tu nu ești mic, oricât ar părea lumea de mare. Lumea are nevoie de bunătate, bucurie, oameni calzi. Fii parte din lume, lumea oricum îți aparține din momentul în care erai doar cât o migdală sub inima mea.

Și să nu ii uiți pe părinții tăi. Să-i mai porți din când în când în gândurile tale. Și când ți-o fi mai greu, când te vei simți singur, când toate ți se va părea că prăbușesc, să-ți amintești că există cineva, pe pământ sau în ceruri, pentru care ești lumină de Rai.