Îmi amintesc despre vremea când eram însărcinată și tot ce îmi doream era să îmi țin bebelușul în brațe. De dor dar și pentru că îmi doream enorm să dorm pe burtă și să nu mai merg atât de des la baie. 😀

Am auzit de foarte multe ori în timpul sarcinii: Mai lasă-l să stea în burtică, căci acum măcar poți merge oriunde ai nevoie și ai libertate de mișcare. Când va fi bebeluș, mobilitatea ta va fi altfel.

Nu am crezut o iotă.

Este imposibil, mi-am zis. Vor fi atâtea persoane cu care va putea rămâne copilul meu, nu cred că va fi greu să plec de acasă.

În mod evident, predicția s-a adeverit. Căci unde să crească copiii, dacă nu în brațele mamei?

Au urmat colicii, dințișorii. Tot ce îmi doream era să trecem de perioada respectivă. Mi se părea greu să intuiesc care era problema, de ce plânge, ce îl supără.

Sigur atunci când va crește și va învăța să vorbească, lucrurile vor fi mai ușoare, pentru că va ști să îmi spună ce îl deranjează.

M-am înșelat.

Au urmat apoi exersatul la oliță, exersatul la toaletă, mersul, vorbitul, explicarea emoțiilor, explicarea tuturor lucrurilor de pe lume ca răspuns la DE CE? Apoi desigur, acomodarea la grădiniță, bolile copilăriei, spitalele.

Cum se încheia o etapă și răsuflam ușurată căci am mai depășit un hop, altă etapă venea peste noi. Și tot așa de la o etapă la alta.

Să fii părinte este asemenea unui joc. Cu cât avansezi, treci prin nivele tot mai dificile.

Dar tot părinții știu că și răsplata de la fiecare nivel este pe măsură.

Cum ne crește inima atunci când ne bucurăm de succesul lor.

Cum ni se încălzește sufletul cu fiecare îmbrățișare, cum ni se luminează inima cu fiecare te iubesc.

Cum ne topim auzind cuvintele rotunjoare, stâlcite în cel mai amuzant mod posibil.

Să fii părinte este asemenea unui joc. Uneori cauți butonul de restart. Nu de puține ori m-am întrebat: Oare aș putea să mai reiau nivelul ăsta?

Sură foto copertă articol: JESHOOTS.COM on Unsplash