Rugăciunea nu o faci pentru ca să primești ceva, ci ca să reușești să faci față cu ceea ce ai deja

8 septembrie 2021
Postat de Mamă de Matei în Dezvoltare personală
0
Rugăciunea nu o faci pentru ca să primești ceva, ci ca să reușești să faci față cu ceea ce ai deja

Pentru că mereu ne dorim mai mult.

Pentru că deseori nu vedem ceea ce avem deja.

Pentru că deseori nu ne bucurăm de ceea ce avem deja.

Este firesc să îți dorești mai mult, se numește evoluție. Dar drama acestui lucru se transpune de prea multe ori în a trece vremea pe lângă tine, în a suspina mereu după altceva, în a urmări un scop care nu va avea nicicând final. Va fi o cursă chinuitoare, la capătul căreia nu există linie de sosire.

Copilul tău nu vorbește (încă) prea bine? Fă o programare la logoped dacă te îngrijorează foarte tare, dar bucură-te de forma cuvintelor pe care le rostește. Sunt delicioase, savuroase și nu te vei mai întâlni vreodată cu ele. Notează-le, și mai târziu vei mai râde iar și iar, garantat.

Te-ai îngrășat câteva kilograme? Vezi unde e problema (alimentația, lipsa de mișcare, programul dezorganizat). Dar în același timp, bucură-te de sânii mai plini, tenul mai întins, de coapsele provocatoare în dormitor …

?
Ai grija de tine, dar ia tot ce e mai bun din toate!

La serviciu lucrurile o iau razna, este haos și simți că vârtejul de cuprinde și pe tine? În primul rând, analizează bine situația : pot să plec acum? Îmi permit lucrul ăsta? Cât de ușor /greu va fi să îmi găsesc un loc de muncă, care să fie ok și pentru mine? Nu pot acum, hai sa văd totuși ce pot face. În primul rând să îmi respect programul de muncă, să fac tot ce pot, atât cât pot, și să am grijă de mine. Este bine să îi ajutăm pe ceilalți, până în punctul în care ne afectează pe noi.

Atunci ne scuturăm puțin, ne uităm în jurul nostru și ne uităm și mai bine la noi. Hai vedem cum facem față la ceea ce avem în momentul acesta, ca să putem merge mai departe. 

Nu îți mai place casa, mașina pe care o ai? Vrei altă casă mai mare, și nu poți avea momentan alta? Păi realizează un plan, și vezi de câte resurse ai nevoie pentru a ajunge acolo. Între timp, îngrijește-ți locuința pe care o ai deja și care ți -a găzduit toate bucuriile și toate supărările. Vezi cum poți din ea un mediu cât mai plăcut, mai intim, mai acasă.

Relația de acasă nu mai este la fel? Înainte de înlocui, încearcă să repari. Amintește-ți ce v-a adus împreună, ce v-a plăcut cel mai mult unul la celălalt, și reparați. Pentru orice lucru valoros se muncește mult. Muncim pentru bani, de ce nu am face la fel și pentru căsnicia noastră?

Rugăciunea nu o faci pentru ca să primești ceva, ci ca să reușești să faci față cu ceea ce ai deja. Un fel de Fă Rai din ce ai! , doar cu ceva ajutor 🙂

Sursă foto copertă articol: Ben White on Unsplash

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.