Mi-am propus ca în a treia joi din fiecare lună să povestesc despre o carte scrisă de un autor român contemporan. Luna aceasta o să scriu un pic mai devreme, căci cartea despre care urmează să vă vorbesc, are ceva special.
Anotimpuri colorate este o carte cu poezii pentru copii, lansată chiar anul acesta la Chișinău. Autoarea se numește Emilia Plugaru. Recunosc că înainte de a citi poeziile, mi-au atras atenția ilustrațiile. Desenele copilăriei mele, în care cățeii chiar arătau ca niște căței, floarea era floare iar albina era albină. Sigur că un fior de nostalgie a adiat pe lângă mine. Priveam cartea prin ochi de copil, realizam fără să-mi dau seama o călătorie în timp.
Cercetând puțin ( mă simt acum ca un jurnalist de profesie :))) -am aflat de fapt de la fiica scriitoarei- că autoarea este celebră pentru o poezie care a devenit virală în online. Este vorba despre o poezie pentru cei care se află în străinătate, și care nu sunt aproape de familie, de părinți, de copii.
A sunat aseară, mama…
Dacă vă întrebați cum a început Emilia Plugaru să scrie, ei bine povestea este foarte frumoasă. Când copiii săi au început a merge la școală, aveau nevoie de poezii pentru diverse ocazii, de Anul nou, de toamnă iarnă și astfel a început să aștearnă pe hârtie poezii, copiii fiindu-i primii cititori și critici literari.
Cartea o puteți găsi în librăriile Alexandria. De asemenea, vă ofer și câteva pagini spre vizualizare, sunt sigură că vă vor încânta, atât poeziile cât și ilustrațiile, care împreună alcătuiesc o carte pe cât de frumoasă, pe atât de valoroasă. 🙂