Câtă vreme ai o familie care te așteaptă acasă, ești bogat

20 noiembrie 2022
Postat de Mamă de Matei în Dezvoltare personală
1
Câtă vreme ai o familie care te așteaptă acasă, ești cel mai bogat

Ieri am participat la o terapie de grup. Toată ziua. Și am auzit foarte multe povești de viață. Și de fiecare dată mă înduioșează la fel tare.

Este o perioadă în care fac multă terapie și dezvoltare personală. Face parte din procesul meu de viitor psihoterapeut. Și după fiecare zi intensă de lucru personal, este recomandat să mergi acasă, unde să ai ceva liniște, să te poți odihni, să poți dormi. Ca să se așeze ce ai lucrat.

Și la fiecare final de zi intensă de lucru, îmi reamintesc cât de bogată sunt pentru că am o familie iubitoare și susținătoare la care să mă întorc. Pentru că sunt atât de mulți oameni, care din păcate, se întorc la o casă care nu este acasă.

Sunt atâtea case care nu sunt acasă.

Sunt atât de mulți copii care se întorc de la școală în case în care părinții sunt doar fizic. Sau de a căror prezență se feresc oricum. Case în care este mai bine să nu fi văzut, pentru a supraviețui.

Sunt atât de multe soții care se întorc de la serviciu unde au lucrat opt, zece sau doisprezece ore, care au mușchii amorțiți de oboseală. Dar care reiau munca și treaba, singure, cu un partener care așteaptă doar să fie servit.

Sunt atât de mulți soți care se întorc în case susținute doar de munca lor, dar care sunt foarte puțini apreciați.

Am văzut recent pe online un clip video, dintr-o casă modestă, undeva în Asia. Soția își întâmpină soțul dansând, iar soțul ce are o sacoșă în mână, se alătură dansului, luându-și soția în brațe. Dansează împreună, râzând, câteva secunde, până o copilă îi sare tatălui în brațe. Și nu cred să fi văzut vreodată altceva mai frumos de atât. Cea mai mare bogăție a omului: iubirea.

Câtă vreme ai o familie care te așteaptă acasă, ești cel mai bogat.

Sincer, nu știu ce ne mai așteaptă. Tot mai multe țări au pornit în dansul atacurilor armate. Recesiunea, inflația, toate cresc și pare că nu se mai opresc. Probabil va fi greu o perioadă, dar atâta vreme cât am familia mea la care să mă întorc acasă, voi rămâne cel mai bogat om de pe lume.

Atâta vreme cât îi avem pe bunici, pe mama, tata, pe soți, pe copii, prieteni, atâta vreme cât ne avem cu toții de-adevăratelea, vom rămâne cei mai bogați oameni din lume, indiferent de cât de puține bogății ar mai exista pe lume.

Photo by Ilya Pavlov on Unsplash

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.