Știți deja că Matei e acasă de aproape două săptămâni, pe motiv de răceală. I-a trecut, dar doctorul de familie ne-a recomandat să mai rămână acasă până când nu mai este vulnerabil. Adică până se pune pe picioare, astfel încât la un contact minor cu un alt virus, să nu îl întoarcă răceala.

Lucrez de acasă, desigur, având totodată grijă de Matei. Am creierii puțin ferfeniță? Da, îi am. Mai pot? Da, mai pot. Că trebuie. Bine că tratăm răceala de acasă, și nu prin alte părți.

Eu lucram în sufragerie, Matei se juca în dormitor. Aude chiuiturile unor copii, care se jucau în părculețul de lângă bloc.

-Mami, ieșim și noi afară, te rog? Am auzit niște copii. Și poate îmi mai fac și eu niște prieteni. Nu mi-am mai făcut demult!

Aveam treabă cât capul meu de mare? Aveam. Ne-am îmbrăcat și am ieșit? Am ieșit.

-Dacă primești un mesaj de la muncă pe calculator, promit că venim repede sus, amândoi.

Mi-a rupt inima în două? Mi-a rupt!

Oamenii nu sunt făcuți să stea izolați. Oamenii au nevoie de interacțiune. Noi avem nevoie unii de ceilalți.
Și lucrurile vin urmă, din preistorie, când să fi fost încojurat de oameni, îți asigura supraviețuirea. Animalele care îți puneau în pericol viața fugeau, la fel și inamicii.

Vă mai amintiți studiul despre care am scris zilele trecute? Satisfacția în viața omului nu banii și nici realizările profesionale o aduc, ci relațiile bune cu ceilalți. Prieteni, soț, partener, rude.

Oamenii nu sunt făcuți să stea izolați. Căutați relații bune. Puneți asta mai întâi, înainte de serviciu, șefi, bani. Zâmbiți oamenilor din jur, spuneți o vorbă bună.

Sursă foto copertă articol: Vitolda Klein on Unsplash