Îmi place să-l văd cum doarme dimineața. Și beneficiez de acest privilegiu des, pentru că eu mă trezesc întotdeauna prima. În zilele de grădi, desigur. În week-end, se întâmplă fix pe dos.
Dimineața este timpul meu secret, când alung orice temere, și pur și simplu, mă bucur să fiu alături de el. Este cald, este liniște, este bine. Este dincolo de orice pericol, de orice răutate, este în locul sigur de acasă, unde orice vis urât este alungat de mama sau de tata.
Pruncul nu știe nimic despre aceste momente, și nici despre faptul că-i cercetez chipul în cele mai mici detalii, imprimându-mi-l în memorie. Genele lungi, nasul perfect, respirația ușoară. Inima mea măruntă găsește loc să adăposteasză toate aceste amintiri, clipe din prezent care se transformă în timp trecut de îndată ce clipesc.
Să devii mamă este un sentiment înălțător. Dar pe cât de frumos, pe atât de chinuitor uneori. Cu frici, neliniști, dureri.
În anul trei de facultate, am auzit pentru prima dată de povestea perlei. Despre cum se naște o perlă.
O perlă într-o scoică.
O perlă naturală se formează când un obiect străin – să zicem un fir de nisip- se adăposteşte în corpul unei stridii, de unde nu poate fi expulzat. Stridia începe să secrete neîncetat o substanţă cristalină ce se numeşte „nacru”. Zi de zi, an de an, până când, după câţiva ani, se creează strat după strat, pe ce firul de nisip este acoperit în totalitate.
Acest proces are ca rezultat o perlă frumoasă şi strălucitoare.
Nacrul este alcătuit din cristale microscopice, perfect aliniate, astfel că lumina care trece de-a lungu axei să fie reflectată şi refractată pentru a produce un curcubeu de lumină şi culoare. Minune!
Nu-i ușor să fii mamă. Ne îngrijim neîncetat de pruncii noștri, și muncim neobosite până îi vedem mari, frumoși și sănătoși. Suntem mândre de noi și de ei. Și oricât de mult s-ar vorbi în jurul nostru, numai mama însăși cunoaște greul și frumosul din propriul proces, al propriului drum de țesere al perlei. Propriul drum de creștere al copilului ei.
O perlă într-o scoică.
Copiii noștri sunt precum perlele. Prețioși, valoroși, către care privești cu tot dragul pe care-l poți aduna din suflet, inimă și simțiri.
Dar să nu uitați, vă rog, mame dragi. Vă rog să vă amintiți cuvintele mele când v-o fi mai greu sau de fiecare dată când veți avea nevoie:
Este nevoie de o scoică ca să creeze o perlă. Rezultatul este uimitor, dar procesul este greu.
Mame dragi, voi sunteți scoicile.
Voi creați perle.
Voi creați minuni.
Să nu uitați asta niciodată despre voi…
Sursă foto copertă articol: Dagmara Dombrovska on Unsplash