Este duminică seară. Copilul tocmai ce este gata îmbăiat. Pregătim ghiozdanul pentru săptămâna ce ne așteaptă dincolo de zorii următoarei zile.
Îi usuc părul și apoi gata cu treaba pe ziua de azi. Merg la bucătărie să îmi iau un măr. De dimineață băieții au fost la aprozar și au cumpărat fructe proaspete. Mi-au plăcut mult merele verzi, arătau foarte bine.
Mă așez pe canapea cu mărul în mână și îl trimit pe fecior la baie să își spele dinții. Apoi mușc din păr. E revigorant, dulce și acrișor în același timp. Merele verzi sunt cele mai bune.
-Mami, poți să mă ajuți cu pasta de dinți?
Mă ridic de pe canapea, îmi las mărul pe masă. Pasta de dinți este pe terminate, și pe principiul nu risipim nimic, stoarcem tubul pînă la ultima picătură.
Mă întorc la mărul meu, și mai iau o mușcătură. Feciorul anunță bucuros că și-a terminat sarcina și că e gata de povestea de seară. Taică-su îl anunță că îl așteaptă în dormitor, să îi citească.
Apoi tot taică-su își amintește de siropul pe care azi nu i l-am dat copilului. Este pe masă, zice el. L-am scos mai devreme de la frigider, i-l dai tu, te rog?
Îmi așez iarăși mărul pe masă, merg la bucătărie după o linguriță. Fericit că mai prelungește ora de somn cu câteva minute, copilul aleargă precum un ieduț până la bucătărie. Eu mă trezesc repetând iarăși că este târziu și că sub noi locuiește totuși o persoană.
Acum chiar că-s gata. Să îmi termin mărul. Chiar când ronțăiam ultima bucățică, sunt chemată pentru pupicul de noapte bună.
Hai că nu au fost chiar zece pași. Cred că mai corect ar fi fost să măsor procesul în minute.
Că nu despre cât de greu sau ușor este să faci un lucru, ci este despre faptul că ne dorim să facem lucrurile împreună. Este despre cum ne chemăm unii pe alții în viețile noastre, chiar și în cele mai elementare chestiuni. Este despre a fi împreună.
Aș fi avut oricând opțiunea să anunț că mânânc și nu pot ajuta. Dar și soțul a făcut același lucru pentru noi în cursul zilei. Aș fi avut oricând opțiunea să anunț că mănânc și că nu pot, dar îl ascult și îi răspund, cât încă mă mai caută pe mine. Nu realizăm cât de frumoasă a fost fiecare etapă decât după ce a trecut deja.
Foto: Jony Ariadi on Unsplash