Vremurile pe care le trăim nu sunt cele mai ușoare și nici cele mai lejere. În vremea copilăriei mele, cei mai mulți oameni lucrau de la 6 la 3, adică jumătate din zi erau acasă. De la ora 3 și jumătate părinții erau acasă.

Chiar dacă mamele își ocupau timpul cu gătitul, cu curățenia sau alte treburi casnice, măcar erau acasă, fără să primească telefoane de la serviciu pentru diverse probleme, nelămuriri , solicitări. Long story short, părinții ajungeau acasă mai devreme și erau ceva mai relaxați.

Astăzi abia dacă ne terminăm treaba la ora 18. Ajungem acasă în jur de ora 19, iar de la ora 7 seara ne apucăm de toate: de mâncare, de spălat, de îngrijit copiii. Toate acestea se înghesuie într-un timp de 3 ore, la sfârșitul cărora copiii trebuie să fie cu temele făcute, mâncați, spălați, iubiți și înfășurați în pături.

După paragraful precedent îmi vine să oftez din adâncul tuturor sufletelor pe care le am…

Suntem ocupați, stresați, alergați, îngrijorați, preocupați ca părinți, ca angajați, ca fiind noi pentru noi. Și în toată vâltoarea asta cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem este să ne îmbrățișăm strâns și călduros copiii.

Cercetările din ultimul deceniu evidențiază legătura dintre afecțiunea părintească în copilărie și sănătatea și fericirea în viitor a copiilor.

Studiile au arătat că afecțiunea și căldura părintească au impact pozitiv pe tot parcursul vieții pentru acești copiilor, potrivit Child Trends, organizația de cercetare nonprofit principală din Statele Unite axată pe îmbunătățirea vieții și perspectivelor copiilor, tinerilor și a familiile lor.

Cum se traduce impactul pozitiv : stimă de sine mai ridicată, performanță academică îmbunătățită, o mai bună comunicare părinte-copil, mai puține probleme psihologice și comportamentale. Pe de altă parte, copiii care nu au părinți afectuoși tind să aibă o stimă de sine mai mică și să se simtă mai înstrăinați, ostili, agresivi și antisociali.

O serie de studii recente evidențiază importanța afecțiunii părinților pentru fericirea și succesul copiilor.

În 2010, cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității Duke au descoperit că bebelușii cu mame foarte afectuoase și atente cresc adulți mai fericiți, mai rezistenți și mai puțin anxioși. Studiul a implicat aproximativ 500 de persoane care au fost urmărite de când erau sugari până la vârsta de 30 de ani.

Când bebelușii aveau opt luni, psihologii au observat interacțiunile mamei cu aceștia în timp ce făceau mai multe teste de dezvoltare. Psihologii au evaluat nivelul de atenție și atenție al mamei pe o scară de cinci puncte. Aproape 10% dintre mame au prezentat niveluri scăzute de afecțiune, 85 la sută au demonstrat o cantitate normală de afecțiune și aproximativ șase procente au prezentat niveluri ridicate de afecțiune.

Apoi, 30 de ani mai târziu, aceiași indivizi au fost intervievați despre sănătatea lor emoțională. Adulții ale căror mame au prezentat un scor foarte ridicat la afecțiune au fost mult mai puțin susceptibile decât ceilalți să se simtă stresați și anxioși. De asemenea, au fost mai puțin probabil să raporteze ostilitate, interacțiuni sociale dureroase și simptome psihosomatice.

Cercetătorii implicați în acest studiu au ajuns la concluzia că hormonul oxitocină poate fi responsabil pentru acest efect.

Oxitocina este o substanță chimică din creier eliberată în perioadele în care o persoană simte dragoste și conexiune. S-a demonstrat că îi ajută pe părinți să se lege cu copiii lor, adăugând un sentiment de încredere și sprijin între ei. Această legătură ne ajută cel mai probabil creierul să producă și să utilizeze oxitocină, determinând un copil să simtă emoții mai pozitive.

În continuare, un studiu realizat în 2013 de UCLA a constatat că dragostea și afecțiunea necondiționată de la un părinte pot face copiii mai fericiți emoțional și mai puțin anxioși. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul lor se schimbă de fapt ca urmare a afecțiunii.

Pe de altă parte, impactul negativ al abuzului din copilărie și al lipsei de afecțiune afectează copiii atât mental cât și fizic. Acest lucru poate duce la tot felul de probleme de sănătate și emoționale pe tot parcursul vieții.

Ceea ce este cu adevărat fascinant este că oamenii de știință cred că afecțiunea părintească poate proteja efectiv indivizii împotriva efectelor nocive ale stresului din copilărie.

Apoi, în 2015, un studiu din cadrul Universității Notre Dame a arătat că copiii care primesc afecțiune de la părinți erau mai fericiți ca adulți. Peste 600 de adulți au fost chestionați despre modul în care au fost crescuți, inclusiv despre câtă afecțiune fizică au avut.

Adulții care au raportat că au primit mai multă afecțiune în copilărie au prezentat mai puțină depresie și anxietate și au fost mai empatici. Cei care au raportat mai puțină afecțiune s-au luptat cu probleme de sănătate mintală, au avut tendința de a fi mai supărați în situațiile sociale și au fost mai puțin capabili să se raporteze la perspectivele altor persoane.

Cercetătorii au studiat, de asemenea, beneficiile contactului piele cu piele pentru sugari.

Interacțiunea specială dintre mamă și bebeluș ajută la calmarea bebelușului, astfel încât bebelușul plânge mai puțin și doarme mai mult. De asemenea, s-a demonstrat că stimulează dezvoltarea creierului. Potrivit unui articol din Scientific American, copiii care trăiau într-un mediu lipsit de interacțiunea cu o persoană de atașament, precum un orfelinat, aveau niveluri mai ridicate de cortizol, hormonul stresului, decât cei care trăiau cu părinții lor. Oamenii de știință cred că lipsa contactului fizic în orfelinate este un factor major în aceste schimbări fizice.

V-am prezentat pledoaria mea pentru îmbrățișare. Îmbrățișați-vă copiii. Nu o să doară, promit. Iar dacă vă doare, veți găsi vindecare. Sau cel puțin veți ști că puteți începe să o cautați 🙂

Ps. Citisem la un moment dat o recenzie a filmului de desene animate Trolii. Și se pare că în film, trolii purtau ceasuri cu alarmă care se declanșau la fiecare oră pentru timpul îmbrățișării. ❤️