În brațele mamei se află Raiul

22 februarie 2017
Postat de Mamă de Matei în Fără categorie
7

Lăsați-vă brațele deschise pentru copii atunci când:

-sunt obosiți / triști / fericiți / frustrați

-au nevoie de afecțiune sau își doresc să își exprime afecțiunea

Nu există prea multă iubire. Cum am putea să ne îngrijorăm că tocmai iubirea ar putea fi de prisos? Dragostea pe care le-o arătam copiilor noștri nu răsfață, nu șantajează, nu strică, nu amenință, nu face rău nimănui. Să nu vă fie teamă să îi dezmierdați ori să le permiteți să se culcușească la pieptul vostru.

Atingerea mamei ajută copilul să crească și să se dezvolte. Absența ei, încetinește ritmul dezvoltării. Cât de frumos ne-a construit natura! ( Pentru cine este încă sceptic îl invit să consulte experimentele realizate de către psihologul Harry Harlow și studiile lui Rene Spitz care au arătat că în lipsa mamei, copiii regresează).

Mai mult, o să amintesc și de cazurile copiilor născuți prematuri care ținuți la pieptul mamei au crescut cu 50% mai repede, au fost mai activi și s-au maturizat mai repede din punct de vedere comportamental. Cel mai bun exemplu sunt țările sub-dezvoltate unde nu toate maternitățile dispun de incubatoare iar îngrijrea de tip cangur sau baby wearing au salvat milioane de prematuri.

În brațe la mami este raiul. Este refugiul și locul perfect în care ar putea vreodată să se afle.

Nu le refuzați raiul. Lăsați-vă brațele deschise pentru atâta timp cât vor și atât cât au nevoie. Strângeți-i tare în brațe și vindecați-vă la rândul vostru cu raiul din ochii lor.  

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.