Iată că am ajuns în acea perioadă din an, în care trebuie să ne descurcăm cu o vacanță de două luni. Noi suntem norocoși, căci părinții noștri locuiesc la țară. Vacanță mai frumoasă decât la țară, nu există. Desigur, ne este ciudă că nu putem petrece și noi atât de mult timp lângă el. Dar probabil că vom recupera și noi, la rândul nostru, cu nepoții. Cu gândul acesta ne mai alinăm dorul.

Să fii bunic înseamnă încă o șansă în plus să te bucuri de copii. Iar partea cea mai bună este că de data aceasta nu te mai stresează timpul, nu mai ai grija a ceea ce ar spune lumea sau ce ar crede despre mine dacă fac asta, și mai ales, ai șansa pe care părinții nu o au, de a petrece o zi întreagă alături de micuți, adică să îi cunoști cu totul, așa cum sunt ei cu adevărat. Pentru că, din păcate, noi părinții, petrecem cu copiii noștri doar frânturi de zi. Iar week-end-urile, acelea oricum sunt altceva.

Astăzi e a patra zi fără un chiot de copil în casa mea. Pe dinăuntru sigur că m-am topit de dor, și că simt nevoia constant să mă ridic de pe scaun, din fața biroului, să ajung să îmi iau copil de undeva.
Încă mă obișnuiesc cu gândul că nu trebuie să citesc vreo poveste seară, chiar dacă parcă abia așteptam răgazul ăsta. Eh, asta e  treaba cu noi, mamele. Vrem răgaz, după care ne simțim vinovate că ne dorim asta, iar când îl avem, parcă nu-l mai vrem. Cine să ne mai înțeleagă?

Vacanța lui Matei are un punct comun pentru noi doi. Amândoi mâncăm înghețată înainte de masă. Mănânc înghețata în timp ce cina se pregătește în cuptor. După drumul spre casă și căldura de afară, zău e că e binecuvântare. Iar Matei face același lucru, neavând neapărat nevoie de un motiv. Este la bunici, iar acesta este un argument destul de bun și suficient.

Următoarele două săptămâni le voi petrece pregătind admiterea la master ( îmi țineți pumnii pe 22, da? ). Nu uit nici de situațiile și rapoartele cu care sunt în urmă la serviciu.

Însă acest timp îmi propun să îl privesc pe soțul meu mai mult decât ca pe un coleg de apartament. Și poate chiar vom ieși în oraș, în fiecare seară, singuri. Vom mânca nachos târziu în noapte în timp ce ne vom uita împreună la un film, fără să adormim ( Doamne ajută!). Condiție obligatorie. În alte seri el poate se va juca pe PlayStation iar eu probabil voi scrie sau voi citi. Vom face toate acestea, cu ceva vinovăție pentru că ne bucurăm de timpul acesta liber, departe de micuțul nostru și că petrecem chiar cum vrem noi. Vom avea și mult dor și deseori tendința de a arunca în teniși, apoi în mașină ca să ajungem la copil, să ne potolim dorul și să ne mai umplem golul lăsat de el acasă.

Mai este în vacanță. Și noi la fel, deși petrecem 10 ore pe zi la serviciu…