De câte ori pe zi spunem DA copilăriei copiilor noștri? (P)

25 aprilie 2019
Postat de Mamă de Matei în Parenting
1
De câte ori pe zi spunem DA copilăriei copiilor noștri? (P)

Într-o zi de luni, după ce duminica o petrecusem la țară, la bunci,  discutam cu o colegă de birou despre paralela dintre copilăria copiilor noștri și copilăria noastră. Îi mărturiseam cât de recunoscătoare mă simt că încă am o țară unde putem merge, cât de bucuroasă sunt că îi pot oferi copilului meu măcar o fărâmă din copilăria mea.

Într-o junglă de beton, aglomerată de milioane de mașini, să te întorci la simplitate, la conectarea reală și autentică cu natura( să mergi desculț prin iarbă), consider că este atât de necesar pentru noi toți, dar este mai ales o binecuvântare. Așadar, cine nu are țară și bunici, să-și cumpere!

Pe vremea copilăriei noastre, părinții și bunicii, aveau o altă înțelegere asupra parentingului. Ceea ce noi astăzi considerăm o provocare pentru copiii noștri, pe vremurile de atunci erau lucruri firești. Intram în casă având țurțuri la nas, făceam mâncare din noroi și frunze, ne aventuram neînfricați în copaci și băltoace, mergeam să cumpărăm pâine de la magazinul din colț cu cel puțin un an înainte de a începe clasa întâi. Și toate acestea se întâmplau de cele mai multe ori fără supravegherea unui adult.

În zilele de astăzi, nu mai putem adopta tehnicile părinților noștri, deoarece lumea s-a schimbat. Ne creștem copiii pentru o altă lume decât cea în care noi ne-am făcut mari. Spre exemplu, imediat după ce învață să meargă, ne învățăm copiii să verifice strada de două ori înainte de a traversa, căci sunt atît de multe mașini, încât o mașină poate țâșni de unde nici nu te gândești. Pe când aveam eu șase ani, deci în urmă cu douăzeci și patru de ani, mașinile erau  extrem de rare. Poluarea, ritmul tot mai alert, pericolele care ne înconjoară parcă din mai multe părți o dată cu tehnologizarea, ne determină să fim poate mai protectivi cu copiii noștri decât ar fi cazul. Este o alegere justificată până la urmă, pe care pot să o înțeleg, uneori și eu mă îndrept spre tendința aceasta, din dorința de a asigura binele copilului meu.

Am primit invitația de la Aptamil & AptaNutricia de a mă alătura campaniei manifest #1000deDa și de a povesti despre alegerea mea de a spune da provocărilor, de a încuraja curiozitatea, autonomia copiilor mai ales în primii trei ani de viață, care sunt foarte importanți din toate punctele de vedere, mai cu seamă dacă vorbim despre imunitate și despre formarea stilului de atașament.

Mi-a plăcut video-ul campaniei Aptamil, ba chiar m-a emoționat. Nu știu dacă tuturor mamelor li se întâmplă asta, sau doar mie. M-am făcut toată piele de găină. O fi bine, o fi rău, asta-s eu. 😀 O sensibilă și jumătate.

Pentru Matei îmi doresc să aibă șansa,- și mă străduiesc să i-o asigur de fiecare dată,- să aibă acces și la viața aceea simplă, dar atât de benefică. Să se bucure de mirosul unei flori, să meargă fără teamă printre găini și rațe, să aibă un cel mai bun cățel cu care să se ascundă în dormitor. Îmi doresc să fie curajos, să aibă încredere în el,  însă în același timp să cunoască respectul și limitele, ale lui lui și pe ale celorlați. Nu este ușor de realizat, de aceea, să fii părinte, nu este ușor.

De aceea, am ales să spunem DA provocărilor întâlnite în viața de zi cu zi, și l-am expus la tot felul de medii. Desigur, totul a decurs natural, de la sine, nu am forțat nimic. Altfel spus, l-am implicat activ în viața noastră, am decis că vom face totul împreună, în trei. Am urcat pe Transalpina la o săptămână după botezul lui Matei, adică pe când avea doar două luni.  

Mergem la bunici cât de des reușim. Întodeauna se trezește de dimineața, o dată cu găinile, ca să le urmărească spectacolul, cum zboară din cuibare lor călduroase, aterizând pe pămîntul încă îmbibat de rouă. Mângâie pisici și iepuri, abia se ține în picioare de entuziasmul cățeilor care îl primesc de fiecare dată cu vădită bucurie. Suflă în păpădii și culege flori pe care mi le oferă bucuros. Își umple cizmele de noroi iar nasul i se dezgheață de la căldura sobei. Și acestea mi-aș dori să fie amintirile lui despre și din copilărie, și deși nu de fiecare dată mi-e ușor să spun da, poți face asta, am învățat că experiențele noi și situațiile neașteptate încep cu un da, da pentru un sistem imunitar puternic.

Eu am văzut marea pentru prima dată la vârsta de douăzeci de ani. Matei abia împlinise un an când a ajuns prima oară la mare. Până la trei ani, a inspirat aer de munte de cel puțin opt ori. Am călătorit împreună în primii trei ani de viață ai lui, cât nu călătorisem eu până atunci. Ca familie, am descoperit medii noi și am petrecut timp împreună, ceea ce are un impact benefic asupra noastră, a adulților, însă expunerea unui copil în primii lui ani de viață la mediul înconjurător, în ipostazele lui cât mai diverse, presupune antrenarea sistemului imunitar, dezvoltarea unor deprinderi sociale și ajută la așezarea unei fundații rezistente pentru o creștere sănătoasă, din toate punctele de vedere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.