Despre căsnicie am mai scris. Despre cum nu există o cale ușoară. Despre cum trebuie să muncim pentru căsnicie, la fel cum muncim și pentru bani. Sau poate chiar mai multă ambiție, cu mai multă motivație.

O căsnicie în care mama și tata lucrează împreună, nu aduce beneficii doar celor doi soți, contează chiar mai mult pentru copii.

Pentru că doi părinți care reușesc să lucreze împreună, vor avea mai multă energie de investit în direcția copiilor, în direcția bunăstării casei. Doi părinți care își vor pierde energia în a se consuma unul pe celălalt, se vor orienta într-o mai mică măsură către copii.

Pentru că un copil este ca o pâine. Crește frumos atâta vreme cât are parte de făină, de drojdie și de căldură.

Mama este făina, tatăl este drojdia, iar căldura este căldura casei, și atmosfera caldă, împăciuitoare, de acasă. Căldura este tonul blând, este susținerea dintre cei doi părinți. Așa cum poate și cum reușește fiecare.

Nu este simplu și nu este ușor. Mai întâi, pâinea se frământă.

Și uneori se frământă greu, cu sudoare, cu durere, de simți că îți înțepenește mâna. Apoi, când frământatul este gata, când aluatul este plămădit, se așează lângă o sursă de căldură, acoperit cu un prosop.

Apoi urmează așteptarea și răbdarea ca aluatul să crească. Se mai frământă încă o dată, aceleași mâini dau o formă finală aluatului, apoi e gata să fie dat la cuptor.

Și apoi să vezi ce pâine frumoasă iese din cuptor! Caldă, pufoasă, dar cu o crustă crocantă la exterior, exact atât cât trebuie. Dar asta nu vom ști, până ce nu scoatem pâinea din cuptor… Și de aici vine tot greul e a fi părinte. Pentru că niciodată nu vei ști dacă ai făcut o treabă bună, decât la final…

Cuptorul este casa părintească, iar casa părintească înseamnă mama și tata.

Sursă foto copertă articol: Artur Rutkowski on Unsplash