Mâinile mamei oblojesc și alină rănile.
Buzele mamei rostesc rugăciuni tăcute pentru ceilalți, niciodată pentru ea însăși.
Brațele mamei înconjoară, leagănă, adăpostesc, protejează.
Ochii mamei oglindesc emoțiile celorlalți, propriile emoții rămânând ascunse de ochii lumii.
Ochii mamei nu plâng lacrimi pentru sine, ci doar pentru copii. Și dacă Doamne ferește se întâmplă să plângă pentru sine, o fac doar departe de privirile cunoscuților pentru ca să nu deranjeze pe nimeni.
Și cine vede asta cel mai puțin este însăși mama. Și este complet justificat și în regulă. Câteodată este de-adevăratelea atât de greu și de solicitant să ai grijă de o altă viață încât să fii (doar) mamă și nimic altceva este tot ceea ce poți face pe moment.
Dar se întâmplă să nu ne mai permitem apoi și altceva.
Și de asta uneori plângem pe întuneric, cu sentimente uriașe de vinovăție, ca și cum este greșit și nedrept față de copii să avem propriile sentimente și frustrări.
Și de asta uneori ne respingem emoțiile, nu ne dăm voie să simțim, nu ne permitem să fim. Să fim o o persoană reală, un om cu nevoi. Să ne lăsăm ochii să plângă și pentru noi, să ne lăsăm inima să bată pentru ce ne bucură sau pentru ce ne întristează.
Nu este dovadă de egoism să ne îngrijim. Nu este dovadă de egoism să ne rezervăm douăzeci de minute dimineața pentru a ne îngriji tenul și părul. Nu este dovadă de egoism să avem grijă de noi.
Avem nevoie ca mame să normalizăm ideea că o baie zilnică nu înseamnă timp de calitate, ci este igienă de bază la care și noi avem dreptul.
Avem nevoie ca mame să iubim, să îngrijim, să oferim. Dar avem nevoia și datoria față de noi înșine să nu lăsăm grija noastră doar în grija celorlalți.
Dragi mame, nu lăsați doar în grija altora să vă iubească. Știu că vine atât de natural să oferiți iubire și să umpleți rezervoarele celorlați, dar nu uitați și de propriul rezervor.
Nu uitați să vă redirecționați propria iubire către voi.
Sursă foto: Postila.ru via Pinterest.ro