Foarte puțini părinți suportă să-și audă copiii plângând. Și este de înțeles, căci ce părinte și-ar dori să-și vadă copilul trist? Poate pare greu de crezut, însă cel mai sănătos lucru pe care îl putem face pentru ei este să le validăm emoțiile și să le fim alături. Lăsați oamenii și copiii să-și trăiască emoțiile

Când copilul tău plânge, parcă o bucățică din tine cade și se sparge în părticele mici de tot. Și nu există lipici din lume care să le adune apoi pe toate la un loc, să le așeze unde au fost înainte. De aceea, aproape toți părinții își roagă copiii să nu mai plângă. Să nu mai fie supărați, că trece. Dar ce aveți oameni buni cu supărarea omului? Fiecare om are dreptul să-și trăiască supărarea. Iată un lucru pe care noi oamenii nu știm să-l facem, să îi lăsăm pe ceilalți să-și trăiască supărarea. De ce să negăm o stare, de ce să ne prefacem că nu există? Să ascundem sub preș este mai ușor, dar mult mai dăunător pe termen lung.

Nu trebuie să plângi, este doar o julitură. Da, dar julitura ustură de îți vine să te urci pe pereți. Nu trebuie să plângi, este doar o jucărie care s-a spart. Nu trebuie să plângi, este doar un pluș pe care l-ai pierdut. Mâine cumpărăm altul. Da, dar este o jucărie cu care și-a construit niște amintiri, cu care poate a dormit nopțile și care l-a păzit de balauri închipuiți.

Există această cultură la noi, cel puțin, căci pe alții nu știu cum este. Cultura de a nu ne arăta suferința, cultura de a le arăta celorlalți cât de puternici suntem, chiar de la bun început și că cei care se dezvăluie suferind sunt doar niște oameni slabi.

Și dacă plânge copilul după o jucărie, ce se întâmplă? Ce zid al vostru vă este teamă că se prăbușește, atunci când auziți plânsetul copilului? Ce trezește în voi? Ce butoane se activează?

Plânge căci doar așa își poate consuma supărarea. Iar supărările trebuie consumate, că altfel adunăm supărare peste supărare, până ne îngreunăm atât de tare încât atunci când nu mai putem duce greutatea, nu știm ce se petrece cu noi. Oare ce trezește plânsul copiilor în părinți? Neputință, durere, eșec? Uităm că nu este despre noi, este despre ei și despre momentele lor dificile.

Nici noi, oameni mari ce suntem, nu știm despre noi că poate greutatea pe care ar trebui să o dăm jos nu este cea corporală, ci este greutatea aceea care ne-a furat zâmbetul, care ne-a învățat la niște comportamente care nu fac decât să ne îngreuneze și mai tare.

Sunt câteva lucruri pe care le putem face pentru cei dragi atunci când sunt supărați, și nu este dificil deloc. Lucruri care sunt valabile atât pentru copii cât și pentru parteneri sau pentru cei cu care interacționăm :

• Ascultare activă. Doar ascultare. Uneori avem nevoie doar de a povesti cuiva, fără ca ei să ne răspundă.

• Încurajăm copilul să vorbească despre ceea ce îl supără, oferindu-i spațiu și timp. Poate nu este pregătit să discute imediat, poate încă se simte copleșit de emoții și nu își poate găsi cuvintele.
• Asigurăm copilul că este în regulă să se simtă supărat, confuz, speriat sau furios. Îi validăm sentimentele.
• Folosim un ton calm și un limbaj pe care copilul îl înțelege.
• Oferim un spațiu sigur în care să-și exprime sentimentele. Poți să îmi spui cum te simți, pentru că eu nu o să te judec. Este normal să simți asta, nu este nimic nefiresc aici.
• Povestiți-le cum sentimentul de pierdere a jucăriei poate conduce la exprimarea furiei sau a manifestării supărării, iar asta nu înseamnă că îi face pe ei copii răi.
• Încercați să nu le explicați voi cum ar trebui să se simtă și nici nu îi forțați să reacționeze altfel, într-o manieră forțată, la acel eveniment. Cu timpul, va învăța comportamente și reacții adecvate, așa cum noi toți am făcut-o în viața asta. Să avem răbdare, învățăcei am fost cu toții.
• Întrebăm copiii cum îi putem ajuta. Ce am putea face pentru ei ca să se simtă mai bine. De obicei, au nevoie de conectare. Vor doar să stea în brațele părintelui.