Copilul tău nu te pune într-un moment dificil, ci el însuși are un moment dificil

2 septembrie 2019
Postat de Mamă de Matei în Parenting
0
moment dificil copil grădiniță

Astăzi a fost prima zi de grădiniță. La grădinița cea nouă. Noi aveam deja experiența grădiniței de anul trecut, însă din anumite motive am hotărât că este nevoie de o schimbare.

Ce s-a întâmplat astăzi practic a fost să o luăm de la zero. Cu emoțiile, cu acomodatul, cu întâlnirea colegilor noi de clasă. Cu doamna educatoare am reușit să facem cunoștință din vară, când mai mergeam din când în când în vizită.

Ne-am pregătit din timp.

Am vorbit mult despre grădiniță în ultima săptămână. Am cumpărat ghiozdanul, încălțămintea. Azi de dimineață am luat flori pentru educatoare.

Matei s-a trezit de dimineață. A mâncat, apoi s-a spălat pe dinți și pe ochi. Ne-am îmbrăcat și am ieșit din casă, nu înainte de a lua mănușile de om-păianjen, au fost unealta noastră secretă pentru mai târziu.
Ne-am urcat în mașină și am plecat. Am râs și am încercat să menținem o atmosferă veselă.

moment dificil copil
De dimineață, în drum spre grădiniță

Totul a mers bine până în momentul în care am intrat în grădiniță. Tot ce discutaserăm până atunci, a picat. L-a cuprins panica și primele lacrimi i-au curs ușor pe obraz. S-a agățat de gâtul meu și nu mi-a mai dat drumul.

Am vorbit iarăși și i-am explicat ce urmează să se întâmple. „Vom merge acum la doamna asistentă, ca să îi spunem bună dimineața și să verifice că suntem bine. Apoi îi oferim doamnei florile, iar tu rămâi la joacă până la 12, când ma întorc să te iau acasă. Adică peste 3 ore. Ești un băiețel foarte curajos iar mănușile îți dau extra curaj! „

Am mers la triaj, apoi i-a oferit doamnei buchetul de flori. Însă în clasă nu a vrut să rămână. L-am asigurat că rămân afară și că poate verifica oricând că nu am plecat.

A durat o oră până am reușit să ne desprindem unul de celălalt, fizic vorbind. Într-un final, a mers sus, în sala de mese, cu ochii încă în lacrimi.
Am ieșit afară ca să respir, însă la prima gură de aer, ochii mi s-au umplut de lacrimi, efectiv nu mai puteau suporta. Într-un mod pe care nu îl pot explica, căci mă simțeam vinovată pentru toată durerea lui. Mă simțeam sfârșită și sfâșiată.

Acum când reușesc să privesc toată situația ceva mai detașată, îmi dau seama că erau doar niște gânduri iraționale ale mele. Iraționale acum, căci de dimineață însă reprezentau realitatea căreia trebuia să îi fac față. Creierul meu apăsase butonul de panică și în loc să reacționeze nu făcea decât să blocheze circuitele.

Și în același timp, mă durea reacția lui față de mine. Când l-am mințit vreodată, cum să creadă că aș fi vreodată în stare să îl părăsesc? De unde atâta spaimă? Nu vede că mă sfâșie atunci când îmi cuprinde capul în palmele lui mici și mă roagă să nu îl las?

Apoi însă, pe măsură ce reușeam să mă adun, și mai ales după ce mi s-a comunicat că mănâncă liniștit cu ceilalți copii, am reușit să analizez momentul la rece. Și atunci mi-am dat seama de un lucru:

Copilul meu nu îmi crea mie un moment dificil, ci el însuși trăia un moment dificil. Nu era vorba despre mine aici, așa cum eu percepusem toată dimineața asta.
Nu, era vorba despre el, despre teama lui de necunoscut. Toate sunt noi, de la oameni până la locuri. Copilul meu mă preferă pe mine și nu îi este rușine să arate asta tuturor. Orice ca să fie alături de mama și de tata.

I-am înțeles emoția și sufletul mi s-a mai eliberat puțin. Am plecat spre birou, ca să îmi mențin mintea ocupată câteva ore. Abia când m-am liniștit eu, s-a liniștit și el. Orice am crede noi, copiii ne simt. Doar sunt bucăți din noi.

M-am întors la 12 jumătate, așa cum am promis, după masa de prânz. Am găsit un copil vesel care mă aștepta. I-a spus doamnei că nu doarme pentru că trebuie să vină mama. De când ne-am despărțit nu a mai fost deloc trist. A mâncat aproape tot la prânz, s-a jucat și de la el am aflat că și-a făcut 5 prieteni.

moment dificil copil grădiniță
La prânz, fericirea în stare pură 🙂

Mi-a spus că i-a plăcut și ca mai venim și mâine. La plecare, i-a oferit doamnei un pupic pe obraz. 🙂

Ce am învățat astăzi este că dacă am putea să ne rupem de situație și să privim din afară, poate că altfel am gestiona emoțiile noastre și copiii ar învăța mai ușor să le gestioneze pe ale lor.
Datoria noastră este să îi însoțim atât în momentele grele cât și în cele bune și să îi învățăm să treacă prin toate.

Mie acum nu îmi rămâne decât să aștept ziua de mâine, cu inima mică ce-i drept, că doar inimă de mamă îmi bate în piept, nu-i așa? Cu toate acestea, am un sentiment că va fi mult mai bine decât azi.
Vă țin la curent.

Acomodare ușoară, copii și părinti 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.