Amintiri despre jucăriile bibelou.

Pe când eram copil, se întâmpla să merg cu părinții mei în vizită. La alți oameni mari, desigur. Nu toți aveau copii, dar ce îmi amintesc foarte bine este aproape fiecare casă avea aceeași păpușă, de vreo 60 de centimetri, cu ochi de sticlă și păr bogat. Un fel de bibelou al casei.

Păpușă pe care niciodată nu puteai pune mâna. Era sacrilegiu.

Ceea ce acum înțeleg. Dar copil fiind, mi se părea tortură. Mai ales când pe vremea copilăriei mele, jucăriile ori nu se găseau ori erau foarte scumpe.

Această amintire îmi revine de câte ori aud câte un adult care ceartă copilul că a luat jucăria din dulap. Sau îl ceartă pentru că are prea multe jucării înșirate pe lângă el.

Acesta este jocul, aceasta este joaca. Asta este treaba jucăriilor.

De ce ar fi nevoie de toate plușurile o dată? Întreabă un adult.

Pentru că ei sunt suporterii mei, atunci când eu joc fotbal. Răspunde un copil.

Pentru că sunt elevii mei, în timp eu le predau lecția de astăzi. Răspunde un alt copil.

Dar asta nu este decât dezordine! Jucării împrăștiate peste tot! Cum adică să te joci cu toate jucăriile deodată? Ar spune un adult.

Este o mare diferență între dezordine și un loc în care se joacă un copil. Asta ar trebui să înțeleagă adulții. Acolo, în mijlocul dezordinii, este imaginație și creativitate, este o lume întreagă. Să îi lăsăm să se joace așa cum vor atâta vreme cât toată lumea este în siguranță. Cum ar fi să ți se spună că jocul care ție îți place cel mai mult este plictisitor? Sau tot timpul să stea cineva în urma ta, să îți dea indicații nesolicitate despre cum trebuie să te joci? Cu asta văd că nu te mai joci, hai, du-o la locul ei.

Jucăriile sunt responsabilitatea copiilor.

La final de joacă, copilul strânge jucăriile și le așează la locul lor. Regulă clară, bătută în cuie. La început, dacă este nevoie, părintele poate ajuta copilul, până când acesta se poate descurca și singur.

Tot copilul, ajută părintele ca locul de joacă să fie curat, ca jucăriile să fie curate. Când este mai mare (4-5 ani) le poate șterge singur de praf, le poate depozita, le poate îngriji.

Uneori, copilul nu poate alege între jucării, mai ales dacă are mai multe preferate. Numai să fie înconjurat de jucării, iar asta reprezintă pentru el o stare de bine. Mi se pare nedrept să le cumpărăm saci de jucării, pentru ca mai apoi să le interzicem să se joace cu ele.

Jucăriile nu sunt bibelouri. Lăsați copiii să se joace.

Sursă foto copertă articol: Sandy Millar on Unsplash