Grădinița este primul mediu instituționalizat în care copiii învață să urmeze reguli precise, autoritatea este alta decât mama. Există o programă școlară care trebuie urmărită zilnic. Copiii întâlnesc alți copii, fiecare deosebit în felul lui, și învață să conviețuiască unii cu ceilalți. La trei, patru și chiar cinci ani, nu este chiar simplu să gestioneze toate acele sentimente și trăiri care vin de-a valma și care până la încheierea programului îi încarcă atât de mult.

Mi s-a părut trist și amuzant în același timp răspunsul unei fetițe care anul acesta a intrat în clasa pregătitoare. „Cum ți s-a părut prima zi”, a întrebat-o mămica ei. „Păi ce să îți spun mama? Oamenii ăștia nu au nici măcar paturi în care să putem dormi și noi… „

De aceea, contează foarte mult ca la sfârșitul zilei să le oferim copiilor noștri ocazia să își descarce toate frustrările, stările negative, energia ca pentru apoi să ne reconectăm cu ei, să le asigurăm plasa aceea de siguranță. „Oricât de grea a fost pentru tine ziua de astăzi, eu sunt aici pentru tine.”

De altfel, și noi părinții avem nevoie de același lucru. După o zi stresantă, epuizantă, avem nevoie de îmbrățișările lor călduroase, de zâmbetul lor molipsitor, de inocența încă neatinsă de lumesc. Avem nevoie să ne adunăm împreună și să ne bucurăm unii de ceilalți.  Avem nevoie să fim. Împreună.

Jocul este soluția celor mai multor probleme.

Cel puțin până la o anumită vârstă.  Mai jos voi lista câteva jocuri pe care noi le facem acasă, pentru a ne deconecta de ziua ce tocmai a trecut și prin care încercăm să ne (re)conectăm. De cele mai multe sunt suficiente două jocuri, alteori sunt necesare mai multe tipuri de activități. Uneori poate pentru că mie îmi este în primul rând greu să mă lepăd de ziua ce tocmai a trecut…

1. Bătaie cu perne și/sau sărit în pat– Este ceva foarte soft, nu aș vrea să vă închipuiți o luptă de-adevăratelea. Ce se poate întâmpla este maxim o ciufuleală, adică cocul să nu mai fie unul strâns ci unul lejer 😀 Partea bună la acest joc este aceea că se râde, se țipă, nervii se descarcă. Merge foarte bine și pentru fetițe.
2. Lupta dintre luptătorii ninja– Este o joacă prin care scotem sunete asemănătoare celor din filmele vechi japoneze. Haiaaaaaa! Apoi sărim unul( adică el) în brațele celuilalt ( adică ale mele). Ce iese? Păi eu îmi deschid larg brațele, îl aștept să arunce de gâtul meu. Îl cuprind tare apoi ne tăvălim în pat, hârjonindu-ne. Se zbate, încearcă să scape. Îl țin lângă mine sau îl eliberez, în funcție de dispoziția lui, în funcție de cum îl simt. Știe că ceea ce facem noi este doar un joc. Însă dacă totuși se pierde în descărcarea lui nervoasă, îi reamintesc că sunt acolo lângă el și că mă doare sau că mă deranjează pentru că țipă prea tare. De fiecare dată când s-a întâmplat acest lucru, m-a pupat apăsat pe obraz.
3. Dansăm– Melodia lui preferată de dans și de zbenguit este Tokyo drift. După prima zi de grădiniță, am dansat împreună pe melodia aceasta patruzeci de minute. Și pe cuvânt că nu exagerez cu nimic. Efectele benefice ale dansului se cunosc deja, iar în cazul nostru se pare că se aplică foarte bine.

4. Ne jucăm jocuri și activități care să necesite aportul mai multor membri, astfel încât să ne jucăm împreună.

Spre exemplu, cât pregătesc eu cina sau cât timp spăl vasele, construiește cu tati mașinuțe și elicoptere din piese de Lego. De curând însă am găsit un partener de joacă foarte inventiv și care este și neobosit pe deasupra. Este vorba despre Broscuța Lulu, care ne provoacă la peste cincizeci de activități care mai de care mai inedite. Nu este nevoie să citiți pe undeva regulile jocului, Broscuța Lulu are grijă să vi le povestească la fiecare început de joc nou.

Aveți la dispoziție șase frunze de nufăr care se așează de la începutul jocului în jurul broscuței. O dată ce broscuța a dat startul primei provocări, participanții trebuie să îndeplinească misiunea până ce gongul de final anunță expirarea timpului. Toată lumea trebuie să se găsească pe o frunză de nufăr pentru a primi o ștampila pe mână. Cine are cele mai multe ștampile la finalul activităților, este declarat câștigător. Noi am fost pe rând avioane, canguri, am mers ca gorilele, am mers pe vârfuri, ne-am luptat cu un dragon. Nu am sărit nicio provocare, am trecut prin toate. Am râs, ne-am alergat, am primit ștampile de la Matei-a avut grijă de fiecare dată de acest lucru foarte conștiincios- ne-am bucurat că suntem împreună, toți trei.

Sunt mai multe motive pentru care Broscuța Lulu îmi este dragă. Pentru că este o jucărie care îi ajută mult pe părinți. Unii poate nu suntem atât de creativi încât să susținem un joc douăzeci de minute. Este un mare ajutor pentru cei care nu știu să se joace. Nu trebuie decât urmeze niște instrucțiuni și să se lase purtați de joc. În același timp, Broscuța Lula încurajează imaginația și creativitatea copiilor. Joacă diferite roluri, a diferitelor personaje, animale, obiecte, comportamente. Și îmi mai place pentru că zece jocuri sunt echivalentul a douăzeci de minute de fitness. Serios, veți vedea și voi. 😀

Matei se joacă uneori și singur cu broscuța. Spre exemplu, ieri de dimineață, când ar fi tebuit de fapt să ne pregătim de grădi, el dansa în fundul gol în jurul frunzelor de nufăr, răzând de nu se poate.  Ei, așa zic și eu să îți tot începi o nouă zi. 😀

Broscuța o puteți găsi aici. Se află chiar la reduceri, dar nu știți de la mine.  Noi abia așteptăm să o folosim la maxim de Crăciun, când ne vom aduna cu toții. Abia aștept să văd bunicii-canguri :))