Eu am văzut iarba mai verde ani de zile, în curtea celorlalți. Poate că mai fac asta chiar și astăzi, uneori.
Pentru că până la urmă comparația (sănătoasă) te poate mobiliza. Ia să văd măi, ce aș putea eu să fac, să fie și iarba mea mai verde?
Băi, eu chiar vreau iarbă în curtea mea? Sau vreau o zonă betonată, unde să îmi pun o măsuță și două canapele? Sau poate vreau să îmi fac o zonă de flori, cu multe plante?Ce îmi doresc eu de fapt?
Oare cât timp investește vecinul în iarba lui? La cât timp o udă? Cu dăunătorii cum este, cum se descurcă? Oare mai are și altă ocupație?
Pentru că înainte de a compara firul ierbii, corect ar fi să verificăm dacă pornim de la același start. Dacă putem dedica același timp proiectului.
Amintiți-vă că nimeni nu își pune public problemele, greutățile, frustrările.
Poate că o mamă are ajutor, poate că îi gătește altcineva.
Poate că o mamă locuiește cu rudele apropiate, și atunci comparația nu este corectă, cu cineva care nu are nici un fel de ajutor.
Poate că o mamă reușește să iasă, să se recreeze mai des decât o fac alte mame, pentru că are resurse la îndemână (sociale, financiare, etc).
Așa că da. Iarba din curtea vecinului este întotdeauna mai verde. Dar înainte să verificați iarba, uitați-vă puțin la voi, unde vă aflați și unde vă doriți să ajungeți.
Pentru că dacă veți porni de la o comparație corectă, drumul către visurile voastre, sau către împlinire, bucurie, liniște, va fi mai scurt. Sau măcar va fi, la un moment dat.
Pentru că un drum greșit, va fi un drum cu mai multe obstacole. Iar un drum cu mai multe obstacole este un drum mai lung către liniște, împlinire și cel mai important, drumul către a fi bine cu tine însăți.
Sursă foto articol: Rudy and Peter Skitterians via Pixabay