De câteva zile circulă în mediul online un filmuleț în care un copil nu mai mare de 4 ani, maxim, este plesnit peste față de către educatoare. Culmea, filmarea este realizată chiar de către educatoare.

Copilul nici măcar nu plânge tare. Își înăbușă plânsul, plânge în tăcere. Adică știe deja că nu are de unde să primească ajutor și dacă mai face și gălăgie, deranjează și mai tare, deci probleme mai mari.

Definiția traumei sună cam așa: [experiența personală de splitare datorată] factorilor situaționali amenințători care copleșesc posibilitățile personale de autoreglare care generează sentimente profunde de neputință, frică și vulnerabilitate și care duce la o deterioare de lungă durată a vitalitatii identitatii, a integritatii psihice. Comparați voi definiția cu situația prezentată mai sus.

Vă las filmarea, în caz că nu a ajuns la voi.

Mi-au dat lacrimile. De furie, de neputință, de ciudă că de atâta vreme sistemul este același. Și că în continuare cei mai mulți părinți susțin sistemul. De voie, de nevoie, oricum ar fi, tot dureros este.

Este dureros pentru copiii cărora le furăm copilăria. Și implicit viața de adult, când vor avea comportamente violente inexplicabile, când nu vor putea susține emoțional relații.

Nu am povestit niciodată despre experiența noastră la grădinița de stat. Zic a noastră și nu a lui, pentru că și eu mă topeam lângă el când vedeam cum se topește sub ochii mei.

Educatoarele țipau la copiii de trei ani de parcă cei mici erau soldați. Ți-am dat eu voie să mănânci?!!!! Lasă lingura aia jos!! Mănânci când îți spun eu ! Iar tu nu mai plânge atâta! Tati, tati! M-ai zăpăcit!

Lângă mine, pe hol, mai era o mămică. Mă întorc spre ea și îi spun: Dumneavoastră auziți cum se țipă la copii? S-a prefăcut că nu mă aude, și a plecat în grabă. Știu, înțeleg și cred, că dacă ești mamă singură, fără ajutor, variantele sunt extrem de puține, la fel și soluțiile. Așa că știu cum sunt momentele din filmare, le cunosc pe viu.

Educatoare de care v-am povestit nu era a copilului meu, dar avea clasa pe același etaj. Am bănuit că este foarte posibil ca același comportament să se întâmple și la clasa noastră.

Așa că am mers la directoare. Imediat. Mi-a explicat că fiica doamnei educatoare este foarte bolnavă iar doamna educatoare ia pastile pentru calmare. Dar să înțeleg că totuși are o situație dificilă și de aici un astfel de comportament.

Dar ce vină au copiii? am întrebat.

Apoi au urmat multe discuții cu doamna directoare, care aproape de fiecare dată ridica vocea la mine la fel de tare. Probabil că așa se obișnuia acolo.

Într-un final i-am zis că îl vom retrage pe Matei, așa nu se mai poate. Mi-a zis să nu mai călcăm vreodată în grădinița ei. Grădiniță de stat.

Despre copilul meu aflam zilnic de la educatoarea lui doar că nu a fost cuminte. Ceva de bine nu aș fi auzit. M-a surprins așa că am cerut detalii. Mi se spunea că aleargă, râde și se antrenează în jocuri cu colegii. Ei bine, avea trei ani. Ce ar fi trebuit să facă? Mai mult decât atât, la ultima ședință cu părinții la care am participat a ținut neapărat să fie și Matei de față. Nici măcar un singur lucru pozitiv nu a spus despre el. Repet, el fiind prezent la toată discuția.

M-am ridicat, l-am luat de mână și a fost ultima oară când am călcat pe acolo. Să revăd teama copiilor din filmare, privirile lor pe furiș și încremeneala lor, mi-a amintit prin ce am trecut noi.

Le-am atras atenția părinților colegilor lui Matei. Nimeni nu a îndrăznit să spună ceva în fața educatoarei. Ba chiar a avut și susținători. Nu judec pe nimeni, dar de copiii mi se rupea sufletul…

Nu există lucru pe lumea asta pentru care un copil să merite să fie tratat în acest fel. Bătaia este ruptă din Rai, pentru că locul ei nu este acolo…

Copiii nu știu să se raporteze la ei privind către ceilalți, nu au alte repere, în afară de ceea ce noi le spunem despre ei. Verbal și nonverbal.

A trecut un an de la experiența de care vrem să uităm. Mai mult de două luni a stat departe de orice formă de învățământ. Am petrecut mult timp la țară, la bunici, ca să uite. Am găsit o grădiniță privată iar de un de zile M. a înflorit sub ochii mei.

Nu vă lăsați copiii pe mâinile oricui. Nici pentru toți banii din lume. Pentru că nici toți banii din lume nu le va reda copiilor copilăria. Este cel mai mare furt posibil în viața asta!

Sursă foto: Pinterest

Lated edit. Se pare că între timp educatoarea a fost demisă. Între timp, nu știm căte copilării a furat deja…