Sunt situații în viață care te ajută să recalibrezi lucrurile. Sunt fapte și întâmplări care îți îndreaptă pașii către cărări neștiute, dar parcă special pentru tine pregătite.

Timpul este relativ. Când ești mic parcă trece foarte greu, iar când ești mare trece mai repede. Când ai ceva dificil de făcut pare un timp nesfârșit, iar când îți petreci timpul făcând ce-ți place, atunci clipa zboară precum gândul.

Dar mai este ceva. O situație aparte, care nu apare în viața oricui. Timpul capătă un chip, atunci când devii părinte. Și măsori totul raportându – te la copilul tău.

„Când avea Puiu doi ani…”, „Am fost și noi la mare când Mircea avea numai 2 luni„. Așa ne raportăm la timp de când suntem părinți.

Ce înseamnă doi ani când ai 20 de ani? Ceva cluburi, câțiva prieteni noi, o slujbă sau două, două – trei vacanțe. Ce înseamnă doi ani ai copilului? Înseamnă că poate mânca singur, merge, apar câteva cuvinte în vocabular, fața de bebeluş dispare și un chip de copilaș îi ia locul. Pfiu, cât înseamnă doi ani!….

Timpul meu are chipul lui Matei. Știu că am mai trecut un an atunci când pantalonii i-au rămas scurți, teneșii nu-l mai cuprind. Știu că s-a mai scurs timpul peste noi, atunci când îl surprind cum se chinuie să – și aducă înălțătorul lângă vasul de toaletă ca să facă pipi. Băiețeii așa fac, doar bebelușii au rămas la oliță.

Știu că a mai trecut un an când iată că putem ieși din casă amândoi, și mergem la suc sau la înghețată ca și cum am fi doi prieteni. La 4 ani, viața e frumoasă. Are răbdare ca cineva să ne servească și nu bate din picioare nerăbdător.

Atunci când sunt la serviciu și văd că deja este ora 3, știu că trebuie să mă grăbesc să termin cu raportul acela, pentru că în două ore trebuie să plec la Matei.

Atunci când Matei este în vacanță la bunici, număr zilele până ajung la el. Numerotarea inversă până la sfârțitul de săptămână o fac numai pentru că mă duce la el, și nu neapărat pentru timpul liber care se anunță. De când sunt mamă, timpul are chipul copilului meu.

Ne rugăm la toți zeii cunoscuți și necunoscuți să ajungem cu mintea întreagă la ora de somn, pentru a avea o clipă de răgaz pentru noi.
Apoi așteptăm nerăbdători diminețele ca să le întâlnim privirile dulci. Timpul are chipul copiilor noștri.

Ne rupem din când în când de ei, ne regăsim cu prietenii noștri, dar gândul tot la copii ne rămâne. „Hai să mergem acasă la copii, oare au mâncat?”

Timpul are chipul copiilor noștri. Timpul se desfășoarea înaintea noastră ca nicicând altcândva. Timpul ne este prieten și dușman în același timp. O dată ce ai devenit părinte, parcă e prea mult timp și prea puțin, în același timp. 18 vacanțe de vară împreună cu copiii sunt puține, deși 18 ani sunt o viață de om.

Timpul are chipul copiilor noștri, pentru că odată ce devenim părinți, timpul se împarte înainte și după chipul lor. Nu există alte granițe sau alte repere.