Bunicii sunt mai necesari și mai eficienți în creșterea nepoților decât cele mai scumpe vitamine.

22 februarie 2020
Postat de Mamă de Matei în Familia este cheia către fericire
2
Bunicii sunt mai necesari și mai eficienți în creșterea nepoților decât cele mai scumpe vitamine.

Bunicii care își ajută copiii sunt o binecuvântare pentru tinerii părinți

Într-o dimineață în autobuz, două doamne, care am înțeles că erau și bunici, discutau :
Foarte mulți copii răciți anul ăsta. La televizor tot arată cazuri noi, și pe stradă vad o mulțime.
Da, să știi. Am observat și eu. Greu pentru ei, mititeii. Dar și pentru copiii ăștia care au serviciu și șefii sunt cum sunt… Mi-e milă de ei. Cum să te împarți mai repede? Eu îi ajut mereu pe ai mei, că altfel nu știu cum s-ar descurca…
-Eu zic mersi că nu stau aproape de copii. Sunt plecați, și e foarte bine, că nu mă freacă cum vor ei. Să se descurce, dacă au făcut copii, a mărturisit ea puțin nemulțumită. Cel mai bine este tot la casa mea.

Cealaltă bunică nu a fost chiar de acord, ba chiar i-a răspuns interlocutoarei sale, iar răspunsul ei mi-a mers drept la inimă. „Bunicii care le întind copiilor o mână de ajutor atunci când au nevoie, sunt o reală binecuvântare pentru ei. Și pentru noi, că le suntem de folos copiilor noștri. Și ce bucurie mai mare poate avea un părinte, decât aceea de a-i vedea pe copii liniștiți?”

Mulțumesc Doamne, pentru bunicii care sunt acolo pentru copiii și nepoții lor.

Cine îți poate iubi copilul necondiționat și cel mai mult, dacă nu propriul tău părinte? Cine îi poate îmbrățișa cu mai multă dragoste, ca propriul tău părinte? Cine îi poate săruta mai curat, mai iubitor dacă nu un bunic adevărat?

Un bunic este stâlpul bunei creșteri al unui copil. Este încă o persoană care îi poartă grija dar care în același timp este mult mai tare decât un părinte, pentru că poate încerca cele mai mari trăznăi cu un aliat adult. Și ce poate fi mai tare decât asta?

Bunicii au întotdeauna ceva bun pregătit pentru nepoți. În trei variante!

Bunicii au întotdeauna un mic cadou pentru nepoți. Indiferent că este vorba despre o figurină Lego, o acadea sau ceva ce nepotul își dorea de multă vreme.

Bunicii sunt părinți cu experiență, deci ce ajutor și dar mai mare de la viață poți primi, ca proaspătă mamă sau ca nou tată, decât cineva care îți poate îndruma pașii pe acest drum la care tocmai ai pornit și despre care ți se pare că știi atât de puțin?

Ce poate fi mai eliberator decât ca atunci când ești obosit și nu îți amintești care a fost ultima dimineață în care să te fi trezit mai târziu de ora 7, decât un somn până la zece, în timp ce copilul se distrează cu bunicii, mâncând gogoși și clătite la micul dejun, de dragul nepotului?

O vacanță la bunici este mai tare ca orice altă vacanță din Grecia sau oricare altă vacanță exotică.

Bunicii sunt mai necesari și mai eficienți în creșterea nepoților decât cele mai scumpe vitamine..

Pentru bunici copiii sunt legătura lor cu viitorul așa cum bunicii sunt pentru nepoți legătura lor cu trecutul. Poveștile bunicilor despre vremurile apuse sunt istorie vie neprețuită.

Îi înțeleg pe bunicii care aleg să nu se implice în viața copiilor sau a nepoților. Este justă argumentația lor. Au muncit destul și acum au nevoie de liniște. Total de acord. Însă copiii simt. Ce vreau să spun este că la una dintre bunicile de mai sus nepoții și copiii vor merge în vizită la bunici pentru că își doresc în timp la cealaltă bunică vor merge pentru că trebuie.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.