Pandemia pare că nu se dă ușor dusă. Se aproximează încă un an de incertitudini, de măsuri, de destabilizare economică.

Știu că unele voci spun că toată povestea asta nu este decât o invenție a unora care au beneficii de pe urma ei. Alții spun, că din contră, este foarte grav ce se întâmplă, dar mai ales, foarte real.

Ce este cert din tot această poveste este situația copiilor noștri. Din martie au făcut școală online. Acum tot de acasă se învață. Multe ore în fața ecranelor. Este crunt și nedrept ce se întâmplă cu copiii de clasa întâi, cu copiii de clasa a doua, cu copiii de grădiniță.

Copiii de grădiniță au nevoie să învețe aptitudini și atitudini de socializare, de a avea răbdare în bancă, au nevoie de contact și apropiere cu doamna educatoare, nu cu un ecran.

Copiii de clasa întâi au nevoie de îndrumător, cineva care să le ghideze mâna pe bastonașe, litera a, cifra unu.

Copiii au nevoie să se poată adresa atunci când au nevoie de ajutor de la cadrul didactic. Nu știu dacă ați avut lecții online, noi am avut la grădiniță, și zău că este haos. Este o diferență uriașă între lecțiile de acasă și cele de școală.

Nu știu cum au gândit închiderea școlilor. Nu am înțeles de ce s-au închis și cele în care nu au fost cazuri, cele în care măsurile erau respectate, mai bine de 80%, în limita posibilităților, în cele în care distanțarea fizică era posibilă ( mă refer aici la grădinițele private unde numărul de copii este mai mic la o grupă).

Nu se pot compara 30 de minute de interacțiune a unui copil de 5 ani cu doamna educatoare de pe telefon cu câteva ore bune pe care le petrecea la grădiniță, împreună cu alți copii.

Cum poți rezolva problemele de pronunție sau de auz printr-un ecran, de exemplu? Cum să îl înveți pe un copil munca de echipă, abilitatea de a colabora, relația cu limitele și cu instituțiile ( grădinița este până la urmă prima formă instituționalizată cu care ei interacționează)

Măsurile s-au luat grosso-modo, fără să se gândească nimeni pe termen lung. Copiii stau acasă și pierd o bucățică atât de importantă din formarea lor, pentru că noi , adulții( instituțiile statului dar și oameni obișnuiți), nu știm gestionăm situația aceasta și ne comportăm de parcă am fi singuri pe lume. Unii nu poartă mască, alții nu se auto-izolează știind că au avut contact cu persoane infectate, nu păstrăm distanța, nu credem în nimic.

Intenția mea nu a fost de a comenta deciziilor unor oameni. Ce am vrut să spun este de fapt că școlarii și preșcolarii au fost ultimii pe lista de preocupări. Avem dascăli care abia dacă se descurcau la clasă să îi țină atenți pe copii. Cu siguranță atunci când se vor întoarce la clase, statul nu va avea pregătite programe școlare care să îi ajute pe copii să recupereze.

Iar asta înseamnă un singur lucru: educația copiilor noștri a rămas în mâinile noastre, ale părinților. Adică nu rămâne decât ca noi să ne găsim timpul și puterea de face lecții și teme. De a exersa memorarea unei poezii, de a trasa linii, bastonașe, de a citi, de a decupa și de a lipi.

Când să mai facem și asta, veți spune? Și este perfect legitim. Dar nimeni nu o face pentru copiii noștri. Nici profesorii ( poate pentru că nu vor avea cum, programa nu le va permite), nici statul, nici ministerul, nici nimeni altcineva.

Astăzi, mai mult ca niciodată, educația rămâne în mâinile părinților. Răbdarea și calmul să rămână alături de noi toți…

Sunt foarte curioasă dacă închiderea școlilor și a grădinițelor vor face diferența în numărul de cazuri. Și sper din tot sufletul să nu se confirme zvonurile, care spun că dansul acesta de ore online, se va prelungi până în martie…

Sursă foto: Pinterest