Știu că nu realizezi acum, dar te descurci de minune!
Nu știu în ce moment ajunge scrisoarea mea la tine.
Poate tocmai te-ai căsătorit, ori poate încă nu ai făcut pasul ăsta și vă bucurați împreună de ceea ce vă oferă viața.
Poate tocmai te-ai urcat într-un tren sau un avion către o nouă vacanță sau călătorie.
Poate te-am surprins la un examen important, pentru care ești foarte stresată. În acest caz poți reveni mai târziu la scrisoarea mea, dar nu înainte să îți spun că te vei descurca foarte bine!
Cred că ai realizat deja că eu sunt tu, din viitor. Îți scriu în timp ce lângă mine respiră ușor un pui de om, înghiontindu-mă din când în când cu piciorușele pufoase dar neașteptat de puternice.
În primul rând, să nu fi atât de preocupată de ceea ce cred ceilalți despre tine sau despre familia ta. Vei fi surprinsă să vezi câte persoane nu vor avea altă preocupare decât de a-și da cu părerea despre ceea ce ar trebui tu să faci, sau familia ta, încât ar însemna ipotetic să trăiești cu o sută de persoane în aceeași încăpere. Și hai să recunoaștem, nu ai cum să mulțumești o sută de persoane în același timp.
Viitoare mămică, nu vei mai putea face astfel de excursii la fel de ușor. Așadar profitați de libertatea voastră. Mergeți într-o excursie spontană doar cu ce aveți pe voi, sau la voi. Sunteți doar voi doi, într-o lume atât de mare care vă cheamă în explorare.
Pentru că tot am amintit de locul de muncă. Dă-ți voie să nu își dedici întreaga energie doar acolo. Crede-mă că încă nu a văzut nimeni statui ridicate angajaților. Viața ta are prioritate. Dă-ți voie să iei prânzul, să nu mai sari peste mesele importante. Măcar o dată pe săptămână ia prânzul cu soțul/iubitul tău. Te asigur că nu se va prăbuși lumea, îți garantez!
Vor fi momente când te vei îndoi de tine. Vei avea unele turbulențe în relație, și te vei găsi la câteva cumpene și încercări în relația cu soțul tău care poate acum când citești scrisoarea mea, ți se pot părea imposibile. Oricât de puternică și de neclintită este iubirea la început, tot se clatină mai mult sau mai puțin de-a lungul timpului. Dar fiecare încercare va construi femeia care îți scrie azi: puternică, mulțumită cu mine, fericită.
Vei tremura când vei vedea liniuțele roz. Te vei simți mai mult sau mai puțin pregătită. Multe gânduri se vor rostogoli în mintea ta. Bucurie amestecată cu teamă. Vei învăța emoții noi.
Să nu te îngrijorezi. Vei trece prin travaliu, naștere și ți se va părea obositor. Chiar așa și este. Dar îți vei ține bebelușul în brațe și ți se părea cel mai frumos din lume. Chiar dacă acum nu poți înțelege ce găsesc oamenii atât de dulce și fermecător la un bebeluș mic, cu pielea încrețită și care plânge mult.
Dragă eu mult mai tânără…
Și în momentul în care-l vezi pe soțul tău pentru prima dată, ținându-ți cu atenție bebelușul vostru atât de mic și perfect, te vei îndrăgosti de el din nou.
Vor fi multe ocazii în care pur și simplu nu veți ști ce să faceți. Pentru cineva obișnuit să controleze fiecare pas, va fi foarte, foarte greu. Dar veți găsi întotdeauna o modalitate de a face față oricărei provocări. Împreună.
Să nu uitați: sunteți puternici și rezistenți – ca să nu mai vorbim de hotărâți. Și un alt sfat: este în regulă să cereți ajutor! Este nevoie de un sat pentru a crește copii. Cu cât înveți mai devreme asta, cu atât mai bine!
Dragă eu mult mai tânără…
Voi fi sinceră și îți voi spune că vor și momente în care bucuria de a fi părinte nu va fi cu voi. De exemplu, în jurul orei 3:30, când copilul se trezește și nu mai adoarme, decât spre dimineață. Sau când va porni o furtună doar pentru că ai servit mâncarea pe o farfurie albă în loc de farfuria roz cu buline.
Copilul te va îmbrățișa spontan și îți va spune că ești cea mai bună mamă din întreaga lume. Vor fi momente care vor trăi dincolo de timp, în minte și mai ales în suflet.
Și să nu uit: veți fi obosiți. Corecție – veți fi epuizați. Prețuiți acele weekenduri leneșe și diminețile târzii, care nu vi se par atât de speciale sau semnificative în acest moment. Viitori părinți, în special viitoare mămică, vei fi într-o stare constantă de lipsă de somn timp de câțiva ani până când copiii vor îmbătrâni. Continuă și dormi cât poți!
Și în final, vei realiza că a deveni mamă te-a făcut să fii o persoană mai bună. Familia ta îți va oferi scop, putere și pace interioară. Vei fi tot mai aproape de tine însăți.
Aș mai avea atâtea să îți spun, dar voi mai spune doar atât: Sunt mândră de tine!
Cu dragoste,
Eu, într-o versiune a ta mai în vârstă ( și mai obosită)
Ps. Da, se poate să fi și mai obosită decât ești tu acum 😀
Ps. Folosește SPF zilnic, este cel mai valoros sfat primit vreodată!