Familia este cheia către fericire

Cum ar fi dacă ne-am pune mai des în locul copiilor noștri?

copiii

Nu avem timp de copiii noștri. Avem de spălat, de gătit, de verificat mail-uri, de verificat Facebook. Nu avem timp să vorbim cu ei în drum spre casă, nu avem timp să vorbim cu ei acasă, nu avem timp să ne jucăm cu ei în parc, rămânem absorbiți pe bancă, cu ochii în telefon.   În parc, of, aici e mult de povestit.

Ne grăbim copiii să plecăm mai repede acasă din parc, iar de refuză îi amenințăm că îi lăsăm acolo.   Săptămâna trecută un copil de vreo opt anișori stătea pe un scaun în metrou. Mama îi era alături, în picioare, lângă el. De fiecare dată când se deschideau ușile în stație, copilul o ruga pe mamă să nu îl lase acolo, să nu plece fără el. „Ce-ai mamă, cum să te las aici? De unde îți vin ideile astea??”, i-a răspuns mama pe un ton tăios. Eu aș fi avut o sugestie, dar de obicei nu mă bag în astfel de conversații sau de observații.

Un alt copil cam de 9 – 10 anișori, tot în parc. Se lovise și plângea cu lacrimi și suspine, iar mama lui  îl ruga să nu mai plângă, că este ditamai băiatul și că ar trebui să tacă, să nu mai plângă pentru că se fac de rușine și se uită lumea la ei. Offf… Atunci când suferim, nu avem nevoie de îmbrățișări, nu tânjim după cineva care să ne fie alături?  Dacă ați fi fost în locul băiețelului, ce v-ați fi dorit? Ce ați fi așteptat?

Nici eu nu sunt cel mai bun exemplu de părinte. Tot timpul sunt pe fugă, să ajung dintr-o parte în cealaltă,  uneori mă bântuie gândurile și îngrijorările,  mă macină problemele, dar când ajung acasă, mă scutur de toate și îmi îmbrățișez copilul curat, care mă așteaptă de azi de dimineață de când l-am lăsat la poarta grădiniței.

Ce mă ajută cel mai mult este să mă pun în locul copilului meu. Dacă eu simt nerăbdarea de a ajunge acasă, de-al îmbrățișa cât mai curând, de a mă bucura de el, îmi închipui cât de mult mă așteaptă să fiu disponibilă pentru el.

V-ați calculat vreodată timpul petrecut cu copiii voștri?

Ne întâlnim la cinci seara, sau poate la șase sau chiar la ora șapte seara. Îi ducem la culcare la cel târziu ora zece.  Deci în cel mai bun caz petrecem cu ei cinci ore pe zi, din care cel puțin două ore ne ocupăm de treburi casnice. Ne mai rămân așadar o oră, maxim două ore în care să ne bucurăm de ei și ei de noi. Prea puțin parcă, nu-i așa?

Va veni vremea când vor prefera alte activități, când vor avea alte preocupări, când ochii lor luminoși nu ne vor mai căuta nerăbdători. Avem timpul prezent de partea noastră. Este singurul lucru sigur pe care îl deținem. Să îl folosim cu înțelepciune. Să fim lângă copiii noștri, să le oferim atenție.

Dacă nu știu, să le aratăm. Dacă nu înțeleg, să le explicăm. Și noi am fost copii cândva. 

Cum ar fi să ne punem mai des în locul copiilor noștri? Sigur am avea de câștigat… 🙂 Vasele nespălate nu o vor lua la fugă prin bucătărie, hainele nu vor evada din coșul de rufe ca să încingă o horă în mijlocul sufrageriei.  De fapt, ar fi foarte bine dacă am face noi lucrurile acestea, mail-uri vom avea de verificat și altă dată însă clipa de azi nu ne va mai aștepta și mâine. 🙂

 

Facebook Comments

One Commnet on “Cum ar fi dacă ne-am pune mai des în locul copiilor noștri?

  1. Câtă dreptate ai! Uneori oboseala nu mă lasă să-mi dau seama că timpul trece și nu se mai întoarce. E greu când in ultimele 9 luni rareori am mai avut un somn odihnitor. Ar trebui să petrecem mai mult timp cu copiii noștri, timp de calitate. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *