“Ce faci toată ziua? Nu se cunoaște nimic.“

Oare există vreo proaspătă mămică în această lume care să nu fi auzit vreodată: “ Și? Ce faci toată ziua? Probabil te plictisești teribil? Obosită, zici? Sigur ești mai odihnită decât mine, care merg la serviciu”.

O femeie ce tocmai a devenit mamă și și-a adus puiul acasă, cel puțin în primele luni, nu face altceva decât să se adapteze nevoilor bebelușului. Iar asta nu este tocmai ușor. Adică se trezește cel puțin o dată la trei ore, de cele mai multe ori doarme mai puțin decât cel mic pentru că mai sunt și altele de făcut prin casă și nu numai, dar care întotdeauna sunt pe locul doi, cum ar fi: să mânânce, să facă curat, să spele toată ziua și să împacheteze hăinuțe mici, adorabile. Așa arată rutina unei proaspete mămici. Prin urmare, ce face efectiv toată ziua? Ei bine, nimic care să poată fi măsurat. Ea pur și simplu răspunde cu răbdare ( și uneori epuizare) tuturor zâmbetelor, lacrimilor, atenționărilor de foame, dureri de burtică, discomfort.

Proaspăta mamă își învață puiul, adică pe acea ființă mică, neajutorată, neexeperimentată, despre ce înseamnă lumea, despre dragoste necondiționată, despre iubire, despre familie, despre cum avem grijă unii de alții. Creează punctul de plecare, fundația stabilă a ceea ce mai târziu va reprezenta viitorul puiului ei.

Mama devine mamă încă din ziua în care copilul a fost conceput și continuă dincolo de naștere, și apoi toată viața. Ochiul neformat, cultura celor neavizați nu sunt capabili să măsoare într-o manieră corectă ceea ce mamele realizează. Pentru că la sfârșitul zilei, pare că nu au făcut nimic. Însă nimicul de azi adunat cu nimicul de ieri și nimicul de mâine devin educația, creșterea și investiția celor doi ani atât de importanți și decisivi pentru viitorul familiei, pentru pregătire pentru viață.

Să te ocupi de un copil care învață, învață să devină o persoană, un omuleț, uneori te aduce jos de tot, în haos și disperare, teamă iar alteori te ridică sus, deasupra norilor. Și toate astea, într-un interval de cinci minute. Incredibil, nu-i așa?

Așadar, cea mai grea sarcină pe care cineva o poate duce în viață, și pare că totuși nu face nimic. Aproape ca un paradox. Însă de aici parcă devine interesant. Pentru că oricât de mult o mamă și-a dorit să ia o pauză, să mai respire uneori, tot ea spune mai târziu  “Mi-aș fi dorit să-mi țin copilul mai mult în brațe.”

O mamă nu își va aminti la ce vârstă a început diversificarea, ce hăinuțe i-a cumpărat bebelușului ei, ce feluri de mâncare i-a pregătit, câte rufe a întins sau  a călcat. Își va aminti primul zâmbet, primele cuvinte, primii pași. Își va aminti privirea luminoasă și dulce a copilului ei, chicotelile, joaca de pe covor, mâinile pufoase prin păr, îmbrățișările lungi dimineața.

 Așa că dragi proaspete mămici de suflete noi și frumoase, data viitoare când veți simți că iar a trecut ziua și parcă voi nu ați făcut nimic, luați-vă copilul în brațe, priviți-l în ochi și simțiți imensitatea sufletului lui ce este cuprins într-un corp atât de mic.

Respirați adânc și măsurați ziua de azi nu în sarcini îndeplinite sau nu, ci în sentimente, râsete, culori. Deseori și epuizarea face parte din ziua ce tocmai a trecut.

Nimicul pe care voi îl faceți toată ziua, este de fapt ceva măreț. Cine are minte, poate să înțeleagă. Din nimicul de azi vă rămâne dragostea necondiționată.

Pentru ceilalți care încă mai cred că mamele nu fac nimic toată ziua, pot să mai spun doar atât: Grija pentru un copil înseamnă să oferi, să oferi și să tot oferi necontenit. Dragoste, educație, viață.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să mă susții cu un like pe pagina de Facebook. Și să le povestești și altora. Sharing is caring. 🙂

Sursă foto: Pinterest.com