Cafeaua-i străjerul meu de încredere! Iar de Black Friday, în noiembrie 2021, Carrefour ne aduce mai aproape (P)

2 noiembrie 2021
Postat de Mamă de Matei în Dezvoltare personală
0
Cafeaua-i străjerul meu de încredere! Iar de Black Friday, în noiembrie 2021, Carrefour ne aduce mai aproape (P)

Ce vremuri agitate trăim… Toată situația asta pare că ține la nesfârșit. În fiecare zi o luăm de la început… Și în toată agitația asta, ca să îmi țin mințile întregi, mă străduiesc să îmi iau înapoi acele momente doar ale mele.

Cred că avem nevoie cu toții de un sprijin, de un cârlig de care să ne agățăm, de o ancoră, de ceva care să țină totul laolaltă, să nu se destrame ca o țesătură veche și mâncată de molii.

Oamenii s-au apucat sau s-au reapucat de sport, de citit, de cursuri de design, cu toții încercând să facă sau să schimbe ceva ca să se întoarcă la ei, fără să se gândească mereu la ce se întâmplă în jurul lor.

Nu mă mai uit la știri. Prefer să mă gândesc la apropierea Crăciunului. La cadouri, la oameni dragi, la frig și zăpadă, la sănii și cozonaci.

V-am mai zis că pentru mine frământatul aluatului este terapie? V-am mai zis…

Dimineața este startul fiecărei zi, iar dacă energia dimineții este bună, parcă altfel reușesc să mă adun…

Ce m-a ajutat să fac față pandemiei a fost să îmi stabilesc un program mai mult ca niciodată. Să mă trezesc de dimineață, să îmi pieptăn părul și să îmi aplic cremele. E o delimitare a timpului, a nopții de ziuă, știu că acum a început ziua. Apoi pornesc cafetiera, pregătesc micul dejun pentru copil în timp ce beau un pahar cu apă și mănânc și eu micul dejun, oricât de frugal ar fi.

Așa că dimineața începe cu cafea. Pentru că am nevoie de ceva care să-mi aducă o rutină, care să mă facă să aștept fiecare dimineață ca pe începutul unei zile obișnuite. Să simt aroma de cafea și să îl iau în brațe pe Matei știind că va fi o zi bună.

Cafeaua-i străjerul meu de încredere! Și uneori îmi și zâmbește! 🙂
Cafeaua-i străjerul meu de încredere! Iar de Black Friday, în noiembrie 2021, Carrefour ne aduce mai aproape (P)
Cafeaua îmi zâmbește uneori 🙂

Cafeaua-i începutul zilei, dar și un restart blând la mijlocul ei. Cafeaua este unul dintre păzitorii energiei mele… Și a minților mele întregi… Cafeaua m-a încălzit și m-a trezit în perioada în care Matei a fost răcit și am avut nevoie de ceva mai multă energie…

Cafeaua-i străjerul meu de încredere! Iar de Black Friday, în noiembrie 2021, Carrefour ne aduce mai aproape (P)
Cafeaua mă trezește și mă încălzește când am nevoie de energie

Așa că am să-mi iau un espressor, pentru cafea bună. Știu exact și care – un espressor automat DeLonghi Magnifica S, de la Carrefour, de Black Friday 2021.

Cafeaua-i străjerul meu de încredere! Iar de Black Friday, în noiembrie 2021, Carrefour ne aduce mai aproape (P)
Espressor automat DeLonghi Magnifica S, de la Carrefour

Îmi plac lucrurile simple. Dacă sunt și frumoase, cu atât mai bine. N-am știut niciodată ce înseamnă toate detaliile alea tehnice – ce înseamnă de fapt că espressorul meu merge la presiuni de 15 bari? E de bine, de rău, e prea mult, prea puțin? Pentru mine, e suficient că e automat și știe să facă un cappuccino fără să-mi ceară să învăț manualul de utilizare.

Cappuccino cu un praf de scorțișoară pe deasupra spumei de lapte; sau cu fulgi de ciocolată! Viața este deja amară, așa că de ce ar trebui să fie și cafeaua amară?

Aparatul ăsta e simplu: nu vrea decât să îl alimentez cu cafea boabe sau deja râșnită și să-i spun ce prefer azi – un espresso scurt, mediu, lung sau un cappuccino, mai tare ori mai slab.

De ce tocmai espressorul ăsta de la Carrefour?

Pentru că mi-e dor de lucruri simple. De colaci calzi, vin fiert și mere coapte de Crăciun. De zilele somnoroase și leneșe din vacanța de iarnă, de diminețile în pijamale în care mă uit la Matei cum doarme.

Vreau să beau dimineața o cafea bună, așa cum îmi place. Să-mi aleg singură boabele de cafea din magazin, iar asta să fie cel mai greu lucru pe care să-l fac în ziua aia. Știu, aparatul ăsta pe care mi-l doresc are 13 setări de râșnire. Pare complicat. Dar poate că o să-mi ajungă o singură setare.

Poate că ziua mea nu are nevoie, ca să fie bună, decât de o ceașcă de cafea fierbinte dimineața. Sau poate că, dimpotrivă, am să îmi descopăr un nou hobby. Nu râdeți; am aflat că există pe lumea asta cafegii serioși, care plătesc pentru un espressor prețul unei mașini. Mi se pare că își complică existența.

Ce ne trebuie, totuși, pentru a fi fericiți cu noi înșine? De câte complicații ai nevoie în viață? În ultimul an și jumătate am aflat multe despre noi: că suntem fragili, că greșim mult și tocmai față de cei pe care îi iubim cel mai mult, că trebuie să ne acceptăm greșelile, că ne putem schimba mult în bine (și uneori în rău), că timpul e prețios, atât de prețios, că a fi părinte e un job full-time, că o cafea băută în bucătărie, când ceața dimineților de iarnă acoperă orașul de afară, înghițind zgomotul traficului, e uneori tot ce avem nevoie.

Îmi iau un espressor de Black Friday. E și la preț redus la jumătate, până pe 1 Decembrie, în limita stocului disponibil. ☕

Cafeaua-i străjerul meu de încredere! Iar de Black Friday, în noiembrie 2021, Carrefour ne aduce mai aproape (P)
Cafeaua-i străjerul meu de încredere! Iar de Black Friday, în noiembrie 2021, Carrefour ne aduce mai aproape (P)

Cafeaua voastră cum este dimineața? Tare, scurtă, cu lapte, cu frișcă, cu scorțisoară? ☕

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.