Mi se pare ca un vis care se tot repetă, un vis din care nu reușesc să mă trezesc.

Toată situația asta pare că ține la nesfârșit. În fiecare zi o luăm de la început.

Nu îmi aduc aminte când am dormit două seri la rând liniștită. Să pun capul pe pernă și să spun: uite că am rezolvat tot ce aveam de făcut pentru astăzi.

Nu mai știu care a fost seara în care m-am băgat în pat și mi-am spus : Hai că azi am reușit să fiu mai calmă cu copilul meu, am fost atentă la el și nu l-am repezit.

Nu mai știu care a fost ziua în care mi-am zis : Hai că astăzi este mai lejer, pot să am timp să mă concentrez atât cât am nevoie la ce am de făcut.

Nu mai știu cât timp a trecut de când mi-am zis : Nu-i nimic dacă am răcit, pot să stau să zac astăzi, nu o să crape lumea.

Lumea crapă și nici un lipici din lume nu ne mai poate ține laolaltă.

În fiecare zi o luăm de la început. Cu aceleași probleme, care ne surprind nepregătiți. Chiar și acum, la doi ani de pandemie.

Cu aceeași grădiniță online, școală online, lucrat de acasă, făcut mâncare, făcut curățenie. Cu mai multă muncă pentru aceeași clienți, că deh, dacă nu acum se profită, atunci când?

Apropo, oamenii care propun grădiniță online, oare au copii?!

În fiecare zi o luăm de la început. Ne trezim în fiecare dimineață, și exact ca în filmul Ziua Cârtiței, pandemia începe iar și iar, ca și cum ar fi abia prima zi de pandemie.

Ce trebuie să mai facem ca să ieșim din Anul Cârtiței?

Eu, om de rând, care respect normele colective și sociale, care îmi plătesc întotdeauna facturile și taxele la timp, eu ce trebuie să mai fac, ca să treacă pandemia?

Eu, om de rând, care plătesc jumătate din salariu taxe și impozite la stat, eu ce trebuie să mai fac, ca să treacă pandemia?

Eu, om de rând, care încerc să îmi păstrez mințile întregi și pe care mi le adun în fiecare seară epuizată, eu ce trebuie să mai fac, ca să treacă pandemia?

Ce trebuie să mai facem ca să ieșim din Anul Cârtiței?

Am reușit să îmi păstrez mințile întregi și să nu divorțez în pandemia asta. Deși nu de puține ori m-am simțit aproape de amândouă.

Ce m-a ajutat a fost să închid calculatorul mai devreme de ora 12 noaptea. Să lucrez pe bucățele mai mici, dar concentrată, măcar să bifez o parte mică din bucata mai mare. Așa am ajuns să reușesc să termin treaba la serviciu la cel mai târziu la ora 18:30.

Ce m-a ajutat să fac față pandemiei a fost să nu las pe mâine ce pot face astăzi, pentru că nu știu ce îmi pregătește ziua de mâine. Școală online, școală închisă, urgențe la locul de muncă…

Ce m-a ajutat să fac față în timpul pandemiei a fost să gătesc mai mult în week-end, sau măcar să îmi fac un meniu săptămânal, un plan al felurilor de mâncare, astfel încât să am toate ingredientele la îndemână, să nu mai fac drumuri la magazin.

Ce m-a ajutat să fac față în timpul pandemiei a fost să nu mai cer atât de mult de la mine. Am greșit, e ok , o să îndrept mâine. Am mâncat cartofi prăjiți două zile la rând, asta este, mâine o să mâncăm ciorbă. Și dacă mâncăm iar cartofi, nu e tragedie.

Ce m-a ajutat să fac față pandemiei a fost să ne facem un program mai mult ca niciodată. Să mă trezesc de dimineață, să mă pieptăn și să îmi aplic cremele. E o delimitare a timpului, a nopții de ziuă, știu că a început ziua.

Apoi nu sar direct în scaun, mai întâi pornesc cafetiera, pregătesc micul dejun pentru copil în timp ce beau un pahar cu apă, și mănânc și eu micul dejun, oricât de frugal ar fi. Un ou fiert și o felie de pâine, o felie de brânză și un ceai, etc. Apoi îmi torn cafea în cană, și mă așez la calculator.

Programul de somn a devenit la fel de important, la fel și cel de masă. Am învățat să prioritizez. Familia a devenit și mai importantă, mai mult ac oricând. Să fim noi sănătoși, fizic și mintal, că pe restul le-om construi noi…

Voi cum sunteți? Ce v-a ajutat să rezistați în perioada asta?

Sursă foto articol: Avrielle Suleiman on Unsplash