Cadoul pe care mi-l fac, în fiecare an, de ziua mea

1 iulie 2022
Postat de Mamă de Matei în Dezvoltare personală
0
Cadoul pe care mi-l fac, în fiecare an, de ziua mea

Știi că ai crescut atunci când îți dai seama că cele mai importante lucruri în viață nu sunt lucruri. Cele mai importante lucruri în viață sunt oamenii, clipele și amintirile.

De trei ani de zile, fac un lucru nebunesc, de ziua mea. De ziua mea, îmi dăruiesc timp. Și amintiri faine.

De ziua mea îmi iau liber de la serviciu. De ziua mea nu lucrez. Nu răspund la mail-urile de la serviciu, nu am nicio treabă cu nicio treabă de la birou.

Mă trezesc de dimineață, ca de obicei, ca să îl pregătesc pe Matei pentru grădi. La anul îl voi pregăti pentru școală. 🙂 Mai departe se ocupă soțul, care îl duce pe Matei la grădi. Apoi mă întorc în pat și mă cuibăresc sub cearșafurile și pernele moi. Și rămân acolo cât mai am nevoie.

Apoi soțul se întoarce acasă, pentru că și ia el își liber. Pentru mine. Bem cafeaua împreună liniștiți, vorbim, apoi mâncăm micul dejun. Și stabilim cum urmează să ne petrecem ziua. Anul trecut ne-am plimbat prin parc și am mâncat înghețată. Astăzi ne-am plimbat prin oraș, apoi am mâncat clătite.

Ne plimbăm prin oraș, uitând de toate, pentru câteva ore. Ca și cum am fi turiști, și nu locatari de ani de zile. Uităm de rate, de greutăți, de cine a început cearta cu o seară în urmă. Ne ținem de mână, nu ne grăbim. Semaforul este un motiv bun să îmi sprijin capul pe umărul lui.

În drumul către casă, îl luăm și pe Matei de la grădi. Ajungem acasă și continuăm sărbătoarea. Mâncăm împreună, povestim și apoi povestim mai puțin în timp ce mâncăm înghețată.

Cadoul pe care mi-l fac, în fiecare an, de ziua mea, este timpul. Timp pentru mine, timp pentru relația mea, timp autentic și prezent. Fără să îmi zboare gândurile către griji sau alte frământări.
Cadoul pe care mi-l fac, în fiecare an, de ziua mea, este timpul pe care îl îngheț și căruia nu îi mai dau voie să mi se scurgă printre degete.

Astăzi te țin bine de tot, timpule!

Iau timpul, iau ziua și îmi modelez din ea perluțe mici, micro amintiri frumoase, simple, dar care mi se lipesc atât de bine de suflet.

Anul acesta am strâns în buchetul meu 34 de lalele albe. Minunate. Vă mulțumesc pentru toate urările și mesajele. Au ajuns la mine toate! ??

Poză de azi, la 34 🙂

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.