Votul este ca și loteria. Ca să ai măcar o șansă la câștig, condiția este să participi. Altfel nu ai de ce să te superi că nu ai câștigat nimic. 

Pentru că încă se mai simte vibrația în aer. Pentru că numai mâine nu-i poimâine. Pentru că avem nevoie. Pentru că este dreptul nostru, dar și datoria noastră, către societate. Este o obligație morală față de statul din care facem parte. Pentru că vedem ce poate face nepăsarea. Pentru că dacă ne ăndreptăm privirea în altă parte, nu înseamnă că nu se întâmplă. Pentru că avem nevoie de o resuscitare.

Statul suntem noi, eu , tu , mama , tata, vecina, colegul. Să fii cetățeanul unei țări, înseamnă că ai câteva datorii, minime ca și cerințe. Să îți țara curată, căci aici ți-ai dori să crească copiii tăi. Să îți alegi oamenii care ți-ai dori să îți reprezinte țara și pe cei care ți-ai dori să o conducă.

Acum două săptămâni, doar cincizeci la sută din populație a votat ( Conform date BEC). Cealaltă jumătate, nu a votat, pentru că nu a avut pe cine.  Just, sunt întru totul de acord. Și eu m-am găsit într-o dilemă. Și mie mi s-a părut că nu am cu cine să votez. Dar într-un final, după ce am cântărit opțiunile, m-am decis, și am făcut o alegere. Facem treabă cu ce avem.

Bine, bine, și cine chiar nu a reușit să se decidă? Aud mulțimea de cincizeci la sută întrebând. O să răspund printr-o întrebare. Care ar fi fost impactul dacă opt milioane de oameni și-ar fi anulat votul? Dacă opt milioane de oameni ar fi atras atenția asupra faptului că acești candidați nu îndeplinesc criteriile necesare unor conducători de țară? Parcă altfel se vedea, când totuși nouăzeci la sută din populație mergea la vot. Parcă altfel se simțea și se vedea unitatea. Uite, suntem cu toții aici, hai să vedem ce putem face.

Votul este ca loteria. Este posibil să nu câștigi nimic. Sau este posibil chiar să tragi lozul cel mare. Sau un premiu care să te mulțumească într-o mică măsură, dar parcă tot este ceva decât nimic.

Dacă nu mergi la vot, cum poți pretinde ceva? Dacă nu participi, cum te poți aștepta că se poate întâmpla ceva, orice? Dacă măcar încă douăzeci la sută din populația României ar fi ieșit în turul I la vot, poate în turul doi lucrurile nu erau atât de dramatice. 

Îmi vine acum să îi întreb pe cei ce în primul tur nu au votat pentru că nu au avut cu cine, acum , în turul doi este mai bine, mai clar, lucrurile sunt mai simple?  Dar nu am să o fac. Fiecare răspunde de propriile alegeri, deși de data aceasta, suntem cu toții în aceeași oală. 

Am văzut imagini la știri. Imagini cu oameni trecuți de 50-60 de ani, care erau aduși cu mașina la secțiile de votare. Oameni care intrau cu bătrânii în cabina de votare. Nu știu cine a pus în final ștampila pe buletinul de vot și a cui a fost decizia. Ce vreau să spun este să nu vă supărați pe cei care au votat. Fiecare a făcut cum a știut mai bine. Unii sunt singuri și ajutorul de la primărie este mană cerească. Alții au impresia că ceea ce se întâmplă este de bine. Fiecare cât poate. Dar responsabilitatea este tot a noastră, a tuturor. Pentru oamenii care au votat pentru un kilogram de zahăr și unul de făină, pentru ei ar trebui să ne fie milă. Și ar trebui să ne simțim responsabili pentru pentru ei. Gândiți-vă puțin mai mult, data viitoare. Atât recomand. De judecat, nu judec pe nimeni.

Să votăm nu este cel mai important și cel mai puternic lucru pe care îl putem face pentru țara noastră. Să votăm este lucrul cel mai mic și cel mai simplu pe care îl putem face pentru noi și pentru viitor.

Votul nu este doar dreptul tău. Este și puterea noastră” –Loung Ung .

Ps. Am găsit ilustrarea aceasta pe net. Foarte potrivită. Zic. #Hailavot!