Viața la creșă. Ep.3. Copilul bolnav are nevoie de mama, nu de „doamna”

19 aprilie 2017
Postat de Mamă de Matei în Viața la creșă
1

În primele două luni de când Matei a început creșa, cred că a fost trecut în condica de prezență doar două săptămâni, legate. Cam asta se întâmplă când copilul schimbă mediul protejat de acasă cu colectivitatea, unde ia contact cu o mulțime de viruși și alte de forme de boli, și mai ales când vremea favorizează răcelile. Deși am auzit destule zvonuri, eu încă nu am întâlnit medici pediatri care să acorde avizul de intrare în colectivitate, unor copii cu o boală contagioasă. Însă  o mulțime de părinți de la creșă, pot băga mâna în foc că în prezent se acordă avize nejustificat, că unii copii vin copți de răceală la creșă, când locul lor ar fi în mod clar acasă, sub medicamentație.

Mai întâi, aș vrea să îmi arăt toată compansiunea și înțelegerea față de părinții care lucrează și care efectiv nu au cu cine să își lase copiii acasă atunci când aceștia sunt bolnavi, iar de la muncă clar nu se mai pot învoi. Este greu, din păcate depindem de  servici mai mult ca de aer și cu toții știm că dacă un șef te ia la ochi, un motiv pentru concediere se găsește imediat. Așa că da, înțeleg un astfel de părinte. Ce aș vrea să îi transmit este că totuși un copil bolnav,  cu febră, frisoane și vlăguit de puteri, cel mai repede se va reface acasă, lângă mamă ori lângă tată. Doamna, cât de dragă i-ar fi copilului , niciodată nu se va compara cu mama. Niciodată. Brațele mamei sunt cel mai bun remediu. Așa că , atunci când copilul este răcit, cea mai bună soluție, în primul pentru rând pentru bolnăvior și apoi pentru ceilalți copiii, este să urmeze tratamentul acasă, sub îngrijirea mamei sau a tatălui, sau a cuiva din familie. Este mai bine pentru toată lumea. De asemenea, un copil cu o imunitate scăzută, care nu este pregătit să intre în colectivitate, se poate molipsi cu alte boli, și așa se continuă cercul vicios, în care procesul de vindecare aproape că nu se încheie niciodată. ( Cât sunt de mare, și acum îmi amintesc cum pe la șapte ani, răcită fiind, mama a venit mai devreme de la servici ca să mă îngrijească. Practic ne-am jucat cărți, spânzurătoarea și alte diverse jocuri altfel spus a petrecut timp cu mine, m-a făcut să uit că sunt bolnavă și a doua zi eram ca nouă. Asta înseamnă puterea vindecătoare a unei mame.)

În același timp, prin alte țări, de exemplu, mucii și tusea, nu sunt bau-bau, așa cum sunt percepute pe la noi. Asta înseamnă că un copil cu mucozități nu este neapărat un copil contagios. De asemenea, după o răceală, se poate ca un copil să rămână cu o tuse reziduală, timp de șapte-zece zile. Mucozitățile și tusea sunt practic un sistem de apărare și de vindecare al organismului nostru. Febra de asemenea, până la un anumit punct, semnalează o problemă cu care corpul se luptă, și nu trebuie intervenit imediat, însă asta este o altă discuție, pe care vă invit să o purtați cel mai bine cu medicul pediatru sau cu medicul de familie.

Ceea ce doresc să spun este că și eu am judecat greșit părinții care veneau cu copiii tușind la creșă, fără să cunosc de fapt, povestea din spate. Copilul nu era contagios și trecuse de perioada de covalescență. Cel mai bine am realizat asta când am trecut prin aceeași situație. Însă, din cauza suspiciunilor pe care le avem față de medici și față de acordarea neligitimă a avizelor, judecăm după prima impresie pentru că ne temem pentru sănătatea copiilor noștri.

Este o problemă în sistem, nu voi nega acest lucru. Sunt părinți care își țin acasă copiii două zile pe tratament rapid, poate fără să se consulte cu medicul și apoi îi aduc a treia zi la creșă aparent sănătoși, însă cu sistemul imunitar la pământ și cu virusul încă incubat, gata de transmis mai departe. Însă în aceste situații, cel mai mult vor avea de suferit chiar acei copii, care sunt extrem de vulnerabili și care netratați corespunzător chiar și împotriva unei banale gripe, pe termen lung vor suporta complicații foarte grave.

Așadar, cel mai bine ar fi, vorbind acum și din experiență,  să ne ocupăm de sănătatea propriilor copiii, să le ajutăm imunitatea prin alimente și nu numai (lămâia, cătina, ghimbirul, hreanul, usturoiul, pătrunjelul, ceapa, vitamina C, vitamina D, dar și Omega 3), să nu îi ferim de colectivitatea care este cea mai bună metodă de imunizare dar mai ales, să nu mai punem noi diagnostice altor copiii și nici chiar copiilor noștri. Există medici pentru treaba asta. 🙂  

Ps. Episoadele 1 și 2 le găsiți aici

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.