Maternitate

Super-mamă. Super-soție. Super-fericită. Super-obosită.

De câte ori mă întâlnesc cu cineva cu care nu am mai vorbit demult, adică de pe vremea pe când eram însărcinată sau poate chiar mai demult de atât, primele întrebări pe care le primesc sunt inevitabil: „Cum ești?” ori  „Cum te simți ca mămică?” Iar răspunsul meu este mereu același. Sunt o… Super-mamă. Super-soție. Super-fericită. Super-obosită.

Sunt o super-mamă când reușesc să îmi determin copilul să își mănânce legumele la  prânz. Ori atunci când îl țin  strâns la pieptul meu atunci când nu îi mai convine nimic iar singurul refugiu este la mine în braț. Da, în braț, pentru că cealaltă mână prepară și mixează prânzul poznașului sau cară sacoșa de cumpărături. Sau strânge rufele ori așează vasele spălate în dulap.Chiar am rămas surprinsă câte pot face de fapt cu o singură mână și cu o greutate agațată în același timp de gâtul meu.

Sunt super-soție pentru că asta îmi repetă soțul în fiecare zi. Iar eu, cum aș putea să nu îl cred? Pentru acel zâmbet călduros păstrat special pentru el la sfârșitul zilei, chiar dacă este desenat pe o față obosită.  Pentru felul preferat de mâncare care îl așteaptă după serviciu sau pentru liber la o seară cu petrecută cu băieții. Pentru că sunt frumoasă și cu acele kilograme în plus. Blugii se pare că mă avantajează destul de mult în ultima perioadă. Cel puțin așa mi s-a spus 😀

Super-obosită. Deși poate surprind multă lume cu afirmația următoare, în cazul meu nu de la nopțile nedormite vine oboseala. Pentru că am auzit de prea multe ori „Aaaa, păi dacă doarme noaptea, nu ai de ce să te plângi”. Oboseala se acumulează din zilele în care singurul cuvânt pe care îl rostesc într-una ca pe o rugăciune este „răbdare, răbdare, răbdare”, din momentele în care pregătirea pentru ieșitul afară este o cursă contra-timp, din clipele în care mă simt rău și fix atunci el găsește burtica mea pufoasă ca fiind cel mai bun loc de sărit,sau de împins cu picioarele ( încă nu mi-am dat seama ce abilitate vrea să își dezvolte astfel). Din acele minute în care am nevoie de o pauză și aș vrea să mă ascund undeva, oriunde, dar știu că nu este posibil, așa că îmi adun forțele să duc totul mai departe.

Super-fericită mă regăsesc la sfârșitul fiecărei zilei. Pentru că deși mai devreme poate am plâns o dată cu copilul, simțindu-mă fără puteri și la capătul răbdărilor, totuși, de fiecare dată când îl privesc dormind în pătuțul lui, simt că îl iubesc de mor. Până când începe să plângă la două noaptea. Recunosc că atunci nu mă ridic prea fericită din pat 😀

 

PS. Ne vedem și pe Facebook, unde dezbatem subiectele împreună cu super-mămici.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *