Suntem un suflet care poartă un trup. Cred că asta am realizat fiecare închiși în casele noastre zilele acestea. Indiferent de religie, de credință, sau de necredință. Ateu fiind, tot există o legătură de spiritualitate.
Este greu să iei obiceiurile oamenilor, obiceiuri vechi de ani de zile. Pentru că tradițiile sunt cele care ne țin legați de strămoși noștri, obiceiurile sunt cele care ne definesc ca neam și popor.
De sărbătorile acestea, mi-a fost dor de masa la care ne așezam an de an, împreună cu cei dragi. Mi-a fost greu să îi văd doar câteva minute printr-un ecran.
Aul trecut, perioada dintre Crăciunul trecut și Revelion am petrecut-o fără telefon și fără televizor. Dar ne-am văzut cu cei dragi o zi întreagă cu telefoane pe masă, iar televizorul l-am folosit pe post de radio.
Ne-am plimbat prin oraș, am mâncat gogoși și ciocolată caldă. Ne-am încărcat sufletul pentru că am avut timp pentru noi, doar noi trei. Însă prin faptul că am fost alături de cei dragi, ne-am întregit sufletește.
Se pare că aceasta este varianta cea mai bună: timp cu tine dar mai ales timp cu ai tăi. Altfel nu e complet sufletul omului, nu are cum.
Nu avem un suflet. Suntem un suflet care poartă un trup. Avem nevoie de oameni mai întâi, apoi de lumină și apoi de noi.
Sărbători cu bine, să ne cuprindem cât mai repede într-o îmbățișare.