Și noi ce ne mai jucăm? (P)
Despre cum au fost ultimele două săptămâni pentru noi, nu aș vrea să vă povestesc. Cu răceală, cu semienteroviroză. Atât de mult m-am rugat să iau eu răceala, căci până la urmă ruga mi-a fost ascultată. Și am întâmpinat răceala cu brațele deschise. Încă încerc să îmi revin. Asta așa, ca să-mi explic cumva semi-absența de pe blog.
Atunci când copilul este bolnăvior, ai face orice să-l pui pe picioare. Îi cauți zâmbetul larg dar găsești doar niște ochișori grei, obosiți. Îi cauți veselia molipsitoare, însă nu-i nici urmă de ea. Este unul dintre cele mai grele momente, în care ai muta cerul și pământul, doar ca să se facă bine.
Vă doresc tuturor sănătate și la cât mai multă joacă!
Și pentru că tot vorbim de joacă… Este luna cadourilor, a jucăriilor, deci a jocului cât este ziua de lungă!
Zilele trecute am încercat un joc nou. Nu l-am mai jucat până acum, deci impresia este la cald. Îmi place mult când am parte de astfel de premiere împreună cu Matei, mai ales pentru că ador să îl văd cum se descurcă în situațiile noi. Ideea jocului MonsterSlap, adică Prinde Monstrul, de la Ravensburger-Ara Toys, este foarte haioasă (mânuțele acelea lipicioase sunt foarte amuzante), însă recunosc că nu credeam că îl va prinde pe Matei. Așa cum veți vedea în video-ul de mai jos, regula principală a jocului este să prinzi un monstru anume, cu mânuța lipicioasă. Mă gândeam că se va plictisi, însă nici pe departe. Două ore ne-am jucat, am râs, s-a bucurat de fiecare reușită, atunci când prindea câte un monstru. S-a întâmplat să prindă chiar doi deodată, iar atunci chiar era mare bucurie.
Beneficiile jocului sunt multiple: ajută la formarea gândirii logice( face asocieri-trebuie să prindă monstrulețul indicat de săgeată), ajută coordonarea mână-ochi(lui i-a plăcut mai mult să-i agațe decât să-i pescuiască), motricitatea fină, recunoasterea personajelor după semne distincte( spre exemplu, dacă avea dubii legat de un personaj, îl ajutam spunându-i să caute monstrul cu patru ochi, sau pe cel roz). Cel mai mare beneficiu este totuși distracția și bucuria lui atât de mult așteptată zilele acestea. După ce am terminat jocul, am luat-o de la capăt. Dar să știți că monștrii au ajuns înapoi pe masă tot cu ajutorul mânuței lipicioase, și nu toți deodată, asta e clar, căci doar aveam tot timpul din lume, pentru ce să ne îmbulzim?
După toată panica creată de monștri, eroii noștri preferați, Eroi în pijamale-căci tot era aproape ora de culcare-au venit să ne salveze. Pentru asta desigur, a fost nevoie să recompunem echipa: Șopi, Bufnița și Pisoi. Ați ghicit, este vorba despre puzzle-uri. Nu sunt primele seturi pe care la avem de la Ravensburger. Îmi place mult calitatea pieselor, colțurile nu se îndoaie cu una, cu două, mai ales când artistul nu are răbdarea necesară să le potrivească. Eu sunt o împătimită a puzzle-urilor, visez la ziua în care voi înșira mii de piese pe masă, și voi lucra la un puzzle cu lunile. Mai este mult până acolo, mai ales cu cât domnișorului îi place să le desfacă ca să le refacă. Își oferă singur provocările.
Îmi place puzzle-ul pentru că antrenează răbdarea, logica și atenția. Dar mai ales răbdarea lucrurilor mărunte sau migăloase. Matei se află într-o perioadă în care toleranța la frustrare este foarte mică, iar ambiția foarte mare. Combinația aceasta nu este tocmai reușită, se supără foarte tare pe el însuși când nu reușeste să găsească piesea potrivită sau atunci când vreo piesă se încăpățânează să nu se potrivească, deși este clar de acolo.
O luăm din aproape în aproape, pas cu pas, și vom ajunge unde ne dorim. Timp avem pentru toate. Singurele lucruri de care ar trebui să nu uităm sunt voia bună și bucuria de a petrece timp împreună, indiferent cât mult sau de puțin.
Am făcut puzzle și când am rămas fără curent, cîteva seri la rând. Nu întrebați 😀
Timp bun vă doresc cu sănătate și cu chef de joacă.