Uncategorized

Și lor le este greu…

Și lor le este greu…

De o săptămână am rămas acasă cu Matei. A răcit, mă rog, a fost ceva mai serios, i s-a prescris tratament cu antibiotic, ceea ce se întâmplă a treia oară în 2 ani și 4 luni. Au fost nopți cu febră 40, nopți în care vorbea în somn și zile în care trecea de la o stare la alta în mai puțin de un minut. Acum slavă Domnului că i-a revenit energia și pofta de viață, doar că eu sunt cu nervii strânși. După atâta îngrijorare, nopți nedormite, și alte griji, căci deh, scadențele facturilor nu dispar atunci când în casă noastră sunt drame, am cedat. Nici măcar nu mai știu care a fost motivul, dar atunci pe moment, mi s-a părut lipsit de sens să se comporte așa cum a făcut-o. Deși eu ca adult ce sunt ar fi trebuit să îmi dau seama că logica mea nu este si logica lui.
Și cred că ce m-a scos cel mai tare din minți, a fost faptul că deși m-am enervat ( căci sunt si eu om) doar o secundă după care m-am redresat rapid, cu toate acestea el m-a simțit imediat, și a urlat  și mai tare și cu mai multă dramă in suspine.

Copiii ne simt.

Doar sunt parte din noi, și încă sunt lipiți cumva de inimă și de cele mai multe ori, ne inteleg starea  mai rapid decât ne inteleg vorbele.
Imaginați-vă cum ar fi să se supere cineva pe voi, de fapt nu cineva, ci persoana pe care o iubiți cel mai mult pe lume, să se supere pentru că nu aveți autonomie, pentru că nu aveți puterea de a vă descurca singuri, și de multe ori nu aveți nici puterea de a vă exprima dorințele, fricile, nevoile. Este cumplit, nu-i asa?

Sigur că nu acesta este motivul pentru care noi ne supărăm pe ei, de fapt ei nici macar nu sunt obiectul supărarilor noastre, cedăm din alte motive care se adună în noi, dar cum să stie sau să înțeleagă ei astfel de lucruri? Nu dispun de gândire abstractă, la ei treburile sunt concrete și sunt de aici și de acum. 

Încercați să vă imaginați cum ar fi viata voastră fără controlul pe care îl aveți acum. Să depindeți tot timpul de cineva, chiar și atunci când vă este sete, pentru că nu dispuneți de forta fizică pentru a turna apa din sticlă intr-un pahar. Se vorbește mult despre cât de greu este să fim mame – și pe bună dreptate că este greu, mamele știu mai bine- dar și pentru copiii mici este la fel de greu. Și poate ar trebui să ne gândim mai mult și la lucrul acesta.
Când răbdarea mea simt că îmi alunecă spre margini, incerc să mă pun în locul lui. Și de multe ori mi s-a intamplat sa realizez că poate eu nu m-as fi descurcat in situatia respectiva la fel de bine, adult fiind.

Mai gândiți-vă de asemenea, cum ar fi să vi se spună TOT TIMPUL ce să faceti, cum sa faceti si când sa faceti. Să fiți puși să mâncati lucruri  pe care nu le-ați mai văzut niciodată, să fiți obligați să mergeți undeva unde nu vreți să mergeți și să vă grăbiți să ajungeți intr-un loc care nu înseamnă nimic pentru el.
Stiti de ce copiii sunt atât de iubiti? Pentru ca încearcă din răsputeri, pentru că sunt minunați asa cum sunt ei: neindemanatici dar perseverenți, se bucură de fiecare reusita oricât de mica ar fi ea, și primesc totul cu zâmbete, entuziasm și încântare .

Ii iubim pentru ca ne iartă greșelile-un copil te ia in brate si te iubeste in mai putin de cinci minute după ce l-ai certat-  ne iartă furia, nedreptatea, scăpările.

Veti spune ca asa este si in viata si vor trebui oricum sa se obișnuiască. De acord, însă doar atat vreau sa mai spun. De fiecare dată când veți simți că sunteți la capătul răbdării, ca v-au împins dincolo de limite, sa va aduceți aminte că și voi faceti acelasi lucru cu ei. Zi de zi ne forțăm copiii să își depășească limitele.

Dacă vouă vă este greu, amintiți-vă că nici lor nu le este ușor. 

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.