Domnule Stat, doamna Societate

Vi se adreseaza o  proaspata mamica a unui bebelus de 3 luni.

Tot aud in ultima vreme cum va plangeti ca natalitatea in tara noastra este in continua scadere si cum noi, tinerii rebeli si fara nici un rost, din cauza unor mofturi ale noastre, sfidam legea firii si nu ne grabim sa avem copii, iar media de varsta a parintilor care fac primul copil este trecuta de 30 de ani.

Cum trecem de 20 de ani, toata lumea este setata pe acelasi sfat: „ Fa si tu un copil, ca uite cum trece viata pe langa tine. Ai deja 27 de ani , cat sa mai astepti ? Pana la 35? Eu la varsta ta aveam cel putin un copil de 6 ani”.

Deci, de ce tocmai acum? Deoarece abia acum 2 ani am  reusit sa ne luam o locuinta in rate , mica, dar a noastra, ca tot plateam chirie, iar majoritatea celor care inchiriaza nu te accepta cu copii. Deci a trebuit sa strangem bani de avans, de acte , apoi de zugravit si de mobilat. In tot acest timp mai trebuie sa si traiesti, dar lasa ca vedem noi cum facem, muncim mai multe ore pe zi, nu mai plecam in concedii  si daca este cazul, ne mai limitam un pic si la mancare. De retinut ca mai dureaza inca doi ani renovatul, dupa ce se cumpara casa. Si aceste lucruri iti reusesc doar daca ai un loc de munca stabil, ceea ce nu este o certitudine in tara noastra.

In sfarsit.  Bucurie mare. Testul de sarcina este pozitiv. Bani la fiecare consult ( se plateste ecografia, care se face de cate ori mergi la vizita medicala), bani pentru dublu test , triplu test, morfologie, medicamente si lista continua. Doar consultul este gratuit si nasterea, teoretic. Dupa 9 luni, venim acasa cu nou-nascutul, unde ar trebui sa il astepte un patut, un carut , hainute, scutece, samd.  Pentru cine nu-si permite, poate renunta la patut.

Dupa ce am platit mai bine de 8 ani taxe si impozite la stat ( nu am avut nici un concediu medical pana in momentul in care am ramas insarcinata, deci nu am beneficiat in nici un fel de cotizatia mea la bugetul de stat), am depus dosarul pentru obtinerea indemnizatiei de crestere a copilului. „ Pentru ce perioada ati optat?” ma intreaba functionarul din spatele ghiseului. „ Pai pentru doi ani”, raspund eu. „In acest caz va incadrati la o idemnizatie de cel putin 600 de lei si cel mult 1200 de lei. Daca ati fi optat pentru o perioada de un an,  ati fi primit 85% din venitul net pe ultimele 12 luni”.  Deci chiar de la inceput , statul ma pedepseste ca am ales sa stau acasa doi ani, in loc de un an,ca sa imi cresc copilul.  Chiar daca eu am platit taxe mai mari decat salariul minim pe economie pe tara. Trecem si peste acest aspect, asa imi trebuie daca nu ma duc la munca!

Desigur, imi veti spune ca inainte mamele noastre aveau varianta de a sta doar 6 luni in concediu, dar comparativ cu vremurile noastre,existau crese cu cadre cu simt de raspundere si nimeni nu isi facea griji cand isi  incredintau copiii pentru o zi sau o saptamana, iar programul de lucru era fix de 8 ore, nu ca in zilele de astazi, in care mi s-a adus la cunostinta de un potential angajator ca programul de 8 ore este de mult doar un mit, realitatea este ca la serviciu petreci cel putin 12 ore!

Dupa ce primesc numarul de inregistrare al dosarului, ma instiinteaza ca voi primi indemnizatia abia dupa 2-3 luni. Am cunostinte care au incasat banii chiar si dupa 4-5 luni!!! Deci in cel mai optimist scenariu, cel putin doua luni va trebui sa imi cresc copilul cu aer, sa il imbrac tot cu aer, pentru ca din salariul sotului trebuie sa platim rate, intretinere , electricitate si telefon. Sau nu mai platim ratele si  intretinerea, ca sa ne putem permite sa luam mancare pentru cel mic. Pai banii vor veni retroactiv. De acord, dar pana atunci cu ce intretin copilului? Si mai grav, ce ma fac daca Doamne fereste se imbolnaveste ?

Nici nu imi vine sa mai deschid  discutia despre cei minim 600 de lei si maxim 1200 de lei, care in opinia dumneavoastra, domnule Stat, imi ajung sa cresc un copil. Lunar, doar laptele praf si scutecele ma costa 500 de lei. Clar ca pentru hainute nu imi mai ajung banii, in condiitile in care hainele de bebelusi sunt mai scumpe decat cele pentru adulti, si sa nu mai vorbim despre faptul ca un bebelus creste atat de repede, incat in fiecare luna trebuie alta masura de imbracaminte.

Asa ca da,  domnule Stat si doamna Societate, nu ne gandim la copii cand suntem tineri si ajungem sa devenim parinti dupa varsta de 30 de ani, pentru ca abia atunci ne permitem. Vai de noi daca totusi se intampla mai devreme evenimentul si ne gaseste nepregatiti! Si nu , nu ne putem baza pe parinti, caci ei sunt intr-o situatie mai grea decat a noastra, dar am imppresia ca  stiati deja.

Va marturisesc ca ma gandeam si la un al doilea copil, dar in acelasi timp stiu ca va trebui sa astept macar 3-4 ani, ca sa am timp sa ma pregatesc financiar,sa fiu in stare sa le ofer un trai decent ambilor copii.

Sper ca acum veti intelege rationamentul nostru si pana nu veti lua masuri va recomand sa nu ne mai tineti morala , iar in incheiere as vrea sa va mai ofer o informatie dureroasa. Foarte multi dintre copiii romani sunt crescuti de alte state, deoarece parintii lor prefera sa plece in afara tarii, pentru ca acolo pana si copiii straini sunt ingrijiti  cu mai multa  responsabilitate decat in propria tara!

Semnat

Mama de Matei