Familia este cheia către fericire

Să fii părinte bun uneori( deseori) devine obositor

părinte bun
Să fii părinte bun uneori( deseori) devine obositor

Scriu rândurile astea pe telefon, din bucătărie, în timp ce înfulec o felie de chec. Două de fapt. Am închis ușa și sper să nu se atingă nimeni de ea măcar cinci minute. Copilul construiește un garaj din lego cu taică-su în sufragerie.

Capul îmi vâjâie și tot ce îmi doresc este să mă ascund sub plapumă și să nu mai ies de acolo decât peste două zile. Să se descurce lumea fără mine. Oare se poate? Dar sigur că se poate.

Azi noapte m-am trezit de trei ori. Sau cred că doar de astea îmi mai amintesc. Suntem în plin proces de renunțat la scutecul de noapte. Deci sunt treziri de pipi, de verificat dacă salteaua este udă, dacă s-a întâmplat vreun accident. Asta după ce oricum am ajuns în pat după ora 12, după ce am făcut un duș și am mai citit câteva pagini. M-am împrietenit cu Murakami și îmi place. Am început cu Pădurea Norvegiană și nu pot să o las din mână.

De dimineață ceasul parcă a sunat prea devreme deși l-am amânat de vreo trei ori. De obicei am la dispoziție cam 15 minute pentru îmbrăcat, pieptănat și machiat.  Apoi îl trezesc pe Matei. Îmi afișez fața de om bine dispus, ca să înceapă ziua într-o notă veselă, să-i transmit o stare de bine. A treia săptămână de acomodare, deci sunt atentă la orice detaliu. „Teneșii albi sau ghetuțele de ploaie?” Că doar a plouat azi noapte. Să sărim în bălți până la grădi. Așa facem totul mai distractiv.

La serviciu toți încercăm să facem totul cât mai bine. Cele 7-8 ore se scurg imediat. Sunt atentă la ceas, să plec în timp util, să ajung la grădi. Nu uit nici de cumpăraturi, ce să mai gătesc în seara asta? Când se vor inventa aparatele care vor găti singure? Eu voi fi cumpărătorul numărul unu.

Acasă ce să fac mai întâi? O curățenie generală se impune. De unde atât de mult praf? Iar este coșul de rufe plin? Atât de multe haine avem sau purtăm două haine pe care le spălam în fiecare zi?

Nu este încă ora opt seara și copilul meu s-a supărat de două ori până acum. O dată pentru că mașina de pompieri a rămas în mașină-deși mai are alte zeci de mașinuțe- și el fix cu aia voia să se joace. Bun, trimite soțul jos după mașina de pompieri. Yey, copil fericit.  Doar pentru următoarele zece minute. Încă o supărare mai târziu pentru că nu găsim acel ceva care de fapt nu știm ce este.

Stop. Pauză.

Merg în bucătărie și caut ceva dulce. Chec. Perfect. Au trecut zece minute timp în care am scris rândurile de mai sus. Râsetele din camera alăturată se opresc. Un lipa-lipa iute umple liniștea casei. Se aude tot mai aproape de ușa. Doi ochi albaștri mari și jucăuși îmi zâmbesc din prag. O mână pufoasă și lipicioasă îmi întoarce stângaci obrazul drept. Un pupic, brațele lui după gâtul meu și tăcere. Închid ochii și inspir. Mirosul de Rai, clipa, momentul.

Ne informăm și știm teoria.

Să fim atenți la nevoile copiilor noștri, să ne aplecăm asupra lor. Să le dedicăm timpul nostru, să nu ridicăm tonul, să nu ne pierdem răbdarea. Uneori însă parcă ar fi mult mai ușor să ne descărcăm, avem și noi ca părinți, ca oameni, dramele noastre. Zile grele, zile în care am vrea să respirăm. Copiii ne testează limitele, ei descoperă lumea, nu au nimic personal cu noi.

Este obositor să fii părinte bun. Pentru că te implici în fiecare secundă, pentru că nu există pauze. Este obositor să rămâi ferm de fiecare dată, parcă măcar o dată ai spune da numai să cazi la pace.

Nu vreau nimic, nici măcar să mă plâng. Știu cât sunt de norocoasă pentru tot ceea ce am, pentru că suntem sănptoși cu toții.

Am nevoie să respir, să ies din casă. Copilului i-ar prinde bine și lui niște aer de seară, așa că ne luăm ghetele și profităm de bălțile care s-au format de la o zi întreagă de ploaie.

El sare fericit și în cea mai mică acumulare de apă. Eu îl țin de mână și mă bucur de bucuria lui. Este obositor să fii părinte bun, pentru că pregătești un om bun pentru o viață.

Ne întoarcem în casă, să ne pregătim de somn. Ne așteaptă iarăși o noapte lungă.

Somn ușor și neîntrerupt tuturor! Și răbdare și zile cu cât mai multe pauze.

Ps. Nu știu cât de coerentă am fost sau dacă am greșeli. Am scris, am întrerupt, am scris iar, am postat. Gânduri nefiltrate, rânduri necosmetizate. Apăs butonul „Publicare” înainte de a fi uitat și totul să mi se pară o exagerare.

Facebook Comments

2 Comments on “Să fii părinte bun uneori( deseori) devine obositor

  1. Aparatul care gateste singur exista! Are prietena mea din Germania si se tot lauda cu el, cica arunca totul in el( conform retetei, are si carte magaoaia), il programeaza si cand vine acasa are mancare calda, proaspat iesita din magaoaie. Eu inca bucataresc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.