De câte ori nu ați auzit „Eu m-am sacrificat, m-am lăsat pe mine pentru tine, ca să ai tu, și acum cum mă răsplătești?”. Expresia am întâlnit-o și la cupluri, însă cu precădere am auzit-o mai des venind din partea mamelor, îndreptându-se către copiii lor.

Sunt multe feluri de sacrificii. Unele renunță la job, altele la viața socială de dinaintea copilului, iar altele, și aici mi se pare cel mai grav, de dragul copiilor, rămân în căsnicii compromise, îndură violențe și nefericire, „se sacrifică pentru ei” , reproșându-le mai târziu că după ce că „nu și-au trăit viața”, ei nici măcar nu s-au înălțat la așteptările lor. Folosesc atât de multe ghilimele pentru că nu știu cum să o spun într-un mod cât se poate de elegant, pentru că intenția mea  nu este de a jigni, ci de a atrage puțin atenția asupra a ceea ce înseamnă de fapt sacrificiul.

Începând cu începutul, îndrăznesc să spun că sacrificiul în viziunea mea este egal cu egoismul, sacrificiul îl faci pentru a-ți crea o impresie mai bună despre tine. Atunci când faci ceva pentru cineva drag, pentru copii, o faci din altruism, pentru că le dorești binele și nu pentru că te aștepți ca într-o zi să primești ceva în schimb. Nu faci copii pentru că vezi în ei un sprijin la bătrânețe, ci pentru că simți că acum pur și simplu este momentul, pentru că sunt atât de delicioși când sunt mici, pentru că vezi reflexia persoanei iubite, într-un pui de om care țopăie pe lângă tine.

Cred că oricine care citește despre ce înseamnă să ai copii, despre maternitate, pe bloguri sau ascultând părerile altor părinți, rămân cu impresia că e greu cu copii, că este mai bine să amâne cât de mult se poate, pentru că mai au multe de făcut până să fie legați de copii. După copii vor trebui să își sacrifice timpul, banii, viața.

Copilul nu este nici handicap, nici boală. Dacă îți dorești viața de dinainte de a deveni mamă, crede-mă că o poți avea. (  Deși uneori se întâmplă să ți se schimbe interesele. De exemplu nu ți se mai pare atât de interesant să te bânțui noaptea printr-un club cu zeci de decibeli în creieri, când în timpul acela ai putea să dormi sau să joci remy cu prietenii). Poți să ieși în continuare la un suc sau la o cafea cu fetele cu/fără copil, poți să mergi la film, pentru că se găsește cineva să stea două-trei ore cu copilul. Și cu toate aceste variante, tot întâlnesc foarte multe mame care cred că nimeni în afară de ele nu se descurcă la fel de bine cu copilul ( nici măcar tatăl), și atunci aleg să nu se rupă de copil…

De cele mai multe ori sacrifiul mamei este aruncat mai târziu, chiar de ea, pe umerii copilului. Credeți-mă că este o povară pentru oricine să ducă în spate această greutate.  Nu este vina lui că voi nu ați ieșit, că voi nu ați trăit, că nu v-ați realizat, că nu aveți jobul pe care vi l-ați dorit. Este vorba fix despre alegerea pe care voi ați făcut-o la un moment dat. Vreți să trăiți? Trăiți! Vă doriți să vă dedicați vieții de familie? Foarte frumos! Foarte multe femei se simt împlinite prin viața de familie, iar asta mi se pare foarte nobil și minunat, atâta timp cât peste ani, această „împlinire” nu o vor considera „o ratare” a ceea ce ar fi putut să fie, în timp ce viața a trecut pe lângă ele.

Văd multe mame obosite, supărate, îngândurate. Mame care stau lângă copiii lor, dar care nu sunt acolo, prezente și cu gândul, sau care la orice plânset al copilului, se enervează, îl reped sau îl bruschează. Cred  că sacrificiul produce nefericire iar unei femei nefericite îi va fi greu să fie o mamă prezentă 100%, blândă și înțelegătoare, așa cum un copil ar avea nevoie pentru a crește într-un mediu armonios.

Dragile mele, mai bine să vă îndepliniți visurile, să vă trăiți scopurile, să vă fie bine ca oameni, și astfel să fiți zâmbărețe, calde și iubitoare, chiar dacă asta înseamnă să fiți parțial prezente în viața copilului,  decât să fiți prezente fizic 100% dar să vă găsiți tot timpul tensionate și nervoase, visând cu ochii deschiși la viața la care voi nu luați parte. Mai bine să fiți o mamă cu viață socială și care atunci când ajunge acasă, aparține în totalitate copilului, decât o mamă care urmărește de pe telefon viața socială a altor mame, în timp ce copilul stă cu ochii lipiți de televizor.

Nu vă mai sacrificați, sau cel puțin nu întru totul. Faceți ceea ce vă place, iubiți cu tot sufletul și  este de o mie de ori mai sănătos pentru toată lumea. Maternitatea înseamnă foarte multă dragoste și doar puțin sacrificiu. 🙂

PS :Nu uitați că ne vedem și pe  facebook, unde dezbatem subiectele cu super-mămici.