Saptamana trecuta ,pe 10 noiembrie, Conferinta Social Moms „Spune Da creativitatii!”prin punerea in scena a 5 piese de teatru scrise de copii. „Actorii” ce au dat viata pieselor de teatru au fost bloggeri de parenting renumiti: Ela Craciun, Dan Cruceru, Anca Serea Sina, Ana Maria Mitrus si Mihai Dragomirescu care au schimbat replici amuzante cu actrita Ioana Ginghina.
Evenimentul a avut si o componenta de parenting sustinuta de Otilia Mantelers si o componenta de nutritie sustinuta de Luiza Pirvu.
Scenetele castigatoare care au fost puse in scena au fost rasplatite cu premii si cu aplauzele celor 150 de parinti si copii aflati in sala:
Asa cum ne-au obisnuit cei de la Social Moms, evenimentul a avut si o parte educativa. Iata cateva idei pe scurt.
Noua, parintilor, ne este teama sa citim partile negative din povesti, insa este bine sa facem asta pana la o anumita varsta. Dupa aceea, ei vor sa simta in poveste ca viata are si o parte mai grotesca. Copiii vor sa traiasca teama cu ajutorul povestilor. De aceea, primii oameni care au scris au folosit ca tema partile intunecate ale omului si ale lumii si vorbeau despre fricile noastre.
Ce se intampla in creierul nostru atunci cand povestim? Cele doua emisfere colaboreaza – emisfera stanga, responsabila cu logica, ne face sa intelegem sensul cuvintelor, iar partea dreapta responsabila cu emotiile ne face sa traim cuvintele din poveste, sa le simtim din punct de vedere emotional.
Rolul vindecator al povestilor vine din faptul ca atunci cand cel mic este implicat in poveste, creierul lui crede ca se intampla aievea, asa cum vrea el. In poveste totul este posibil. Copilul poate controla deznodamantul propriei povesti si ii da curajul sa puna in aplicare ceea ce si-a imaginat.
Luiza Pirvu, medic specialist diabet, nutritie si boli metabolice a venit in fata parintilor cu sugestii creative de gustari sanatoase. Astfel am aflat ca orice aliment poate lua o forma speciala, care sa il determine pe cei mici sa il accepte. O poveste frumoasa si interesanta o sa trezeasca interesul pentru orice aliment nou si sanatos.
In plus, am aflat ca putem profita de placerea copiilor de afla „curiozitati” despre orice. Le putem povesti despre asemanarile dintre anumite alimente si organe pe care le ajuta sa functioneze optim. De exemplu: structura cascavalului seamana cu structura oaselor pe care le ajuta sa fie puternice, sectiunea unei ciuperci seamana cu urechea umana a carei buna functionare o sustine etc.
Copiii au participat la ateliere creative sustinute de Teatrul Ion Creanga si Learning Hub. Cei mici au ascultat „Povesti din gradina de legume”, intr-un spectacol-atelier interactiv, si apoi au construit personaje din legume si fructe. Cei care au preferat un experiment de fizica distractiva au putut participa la „Povestea bulei de aer”.
Campania „Spune Da creativitatii” s-a desfasurat pe o perioada de doua luni si a avut ca obiectiv incurajarea creativitati copiilor si sustinerea rolului povestilor in dezvoltarea cognitiva si emotionala a a acestora.
Campania s-a bucurat si de sustinerea Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti si Inspectoratului Scolar Bucuresti care au contribuit cu scenete scrise de copii, dintre care doua au fost premiate.
Evenimentul a fost moderat de Ioana Ginghina, actrita si fondator MiniArtShow.
Conferinta s-a transmis LIVE pe socialmoms.ro si www.desprecopii.com si a fost urmarita online de peste 16.000 de parinti, iar inregistrarea va fi disponibila pe socialmoms.ro.